CA al TVR a decis închiderea TVR News, de la 1 august, şi diminuarea posturilor de conducere

Autor: Madalina Cerban 21.07.2015

Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a decis, marţi, închiderea, de la 1 august, a televiziunii TVR News şi comasarea Direcţiei Ştiri cu Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive, în vederea diminuării posturilor de conducere.

CA al TVR a adoptat, în şedinţa de marţi, noi măsuri de diminuare a cheltuielilor, în contextul în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate - începând din anul 2005 - către bugetul de stat.

În acest moment, datoria fiscală a TVR se ridică la aproximativ 457 de milioane de lei, potrivit unui comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX de reprezentanţii Televiziunii Române.

Astfel, în şedinţa de marţi, Consiliul de Administraţie al TVR a decis închiderea, de la 1 august, a televiziunii TVR News, conţinutul acesteia urmând să fie preluat de celelalte canale ale SRTv.

Tot în şedinţa de marţi, a fost luată în discuţie închiderea TVR HD şi transformarea televiziunii TVR 2 într-una cu emisie de înaltă definiţie.

CA a hotărât şi comasarea Direcţiei Ştiri cu Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive, în vederea diminuării posturilor de conducere.

"Potrivit legislaţiei în vigoare, în condiţiile actuale, TVR nu poate efectua decât plăţile aferente drepturilor salariale şi datoriilor către stat, ceea ce ar putea duce la blocarea activităţii TVR în scurt timp", se spune în comunicatul TVR.

Potrivit sursei citate, în mod constant, administraţia Televiziunii Române a făcut publică situaţia financiară a instituţiei, luând în acelaşi timp o serie de măsuri care să ducă la diminuarea cheltuielilor cu personalul şi producţia TV. Astfel, cheltuielile cu personalul au fost cu 15% mai mici în 2014 faţă de anul anterior, iar costurile de producţie au scăzut cu 24% în cazul TVR 1 şi cu 9% pentru TVR 2.

"Televiziunea Română a explicat cu argumente sustenabile, atât autorităţilor, cât şi opinieii publice, cauzele care au condus la situaţia financiară foarte dificilă în care se află TVR şi a atras atenţia asupra necesităţii indexării taxei TV, principala sursă de venituri a televiziunii publice şi a modificării legislaţiei care afectează funcţionarea TVR. Taxa TV din România nu a fost indexată la inflaţie în ultimii 12 ani şi este cea mai mică din Europa, în condiţiile în care costurile operaţionale au crescut de la an la an", se spune în acelaşi comunicat.

Conform sursei citate, la finalul anului 2014, datoriile totale ale TVR au scăzut cu peste 11% faţă de 2013, de la 787,8 milioane de lei la 699,4 milioane de lei. În decursul anului anterior, TVR a achitat la termen toate obligaţiile la bugetul de stat, iar datoria fiscală a instituţiei a scăzut cu 12%, de la 511 milioane de lei în 2013, la 449 de milioane de lei. În 2014, nu mai puţin de 30% din veniturile aferente taxei TV au mers către bugetul de stat, precizează TVR.

"Conducerea TVR a făcut cunoscute sursele de deficit şi numeroasele demersuri întreprinse pentru actualizarea cadrului legislativ în vederea unei finanţări corecte a televiziunii publice. În acest sens, a fost elaborată şi lansată în dezbatere publică o propunere de proiect legislativ, document transmis comisiilor de specialitate din Parlamentul României şi publicat pe site-ul tvr.ro", se mai spune în comunicatul TVR.

Pe de altă parte, Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

Televiziunea TVR News, un parteneriat SRTv - Euronews, a fost lansată pe 15 noiembrie 2012, pe vremea când preşedinte-director general al SRTv era Claudiu Săftoiu. TVR News a difuzat în mare parte programe ale televiziunii paneuropene Euronews, dar şi conţinut produs de Televiziunea Română.

La momentul respectiv, TVR News a înlocuit televiziunea de ştiri TVR Info, care şi-a suspendat emisia pe 15 august 2012, la ora 23.59, potrivit unei decizii luate la momentul respectiv de Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române, instituţie care se afla atunci în proces de restructurare.

Televiziunea TVR Info a fost lansată pe 31 decembrie 2008, fiind unul dintre canalele înfiinţate de Alexandru Sassu, cel care ocupa la momentul respectiv funcţia de preşedinte-director general al Televiziunii Române. Iniţial, TVR Info a difuzat informaţii utilitare şi transmisii live din trafic.

În mai 2011, televiziunea TVR Info a fost relansată ca televiziune de ştiri, de Alexandru Lăzescu, preşedinte-director general al Televiziunii Române la acel moment.