Liniile de finanţare de la băncile-mamă au scăzut sub 12 mld. euro

Autor: Ciprian Botea 22.07.2015
Băncile locale aveau la finalul anului trecut resurse atrase de la acţionari de 11,9 miliarde de euro (53 mld. lei), în scădere cu 16% faţă de nivelul din decembrie 2013, potrivit datelor BNR. Scăderea în termeni nominali este de 2,3 miliarde de euro.

Instituţiile de credit au înlocuit astfel finan­ţările externe, cele care au reprezentat motorul creditării în perioada de boom economic, cu depozite atrase de la clientelă, dar activitatea de creditare a continuat să se restrângă. Soldul creditului privat a scăzut până la 210 mld. lei, în condiţiile în care resursele interne sunt în mare parte pe termen scurt. „Activitatea de creditare a fost influenţată de diminuarea volumului de surse atrase de la băncile-mamă, pe fondul continuării fenomenului de dezintermediere financiară şi al intrării în vigoare a noilor cerinţe prudenţiale, menţinerea de către bănci a unor standarde de creditare restrictive şi preponderenţa în bilanţ a surselor interne de finanţare atrase pe termen scurt, ceea ce poate limita disponibilitatea băncilor de creştere a maturităţii creditelor“, explică specialiştii BNR.

Stocul depozitelor atrase de la clientelă a urcat spre 230 mld. lei, iar raportul credite pe depozite a devenit subunitar anul trecut pentru prima dată din 2007 încoace.