CEC acordă timp de trei luni credite de refinanţare în lei cu dobândă fixă

Autor: Liviu Popescu 24.07.2015

CEC Bank acordă timp de trei luni credite de refinanţare fără ipotecă în lei cu dobândă fixă, fără comision de analiză sau comision de administrare credit. Suma maximă care poate fi accesată este de 80.000 de lei pe cinci ani. Valoarea dobânzii fixe este de 10% în cazul în care clientul contractează creditul de refinanţare fără a solicita şi un credit prin card, respectiv de 9,5% în cazul în care clientul contractează creditul de refinanţare împreună cu un credit prin card.