Veniturile din servicii ale Vodafone au crescut cu 6%, la 167 mil. euro în T2; explozie pe date

Autor: Adrian Seceleanu 27.07.2015

Veniturile din servicii ale Vodafone, numărul doi pe piaţa locală de telefonie mobilă, au crescut cu 5,7% în perioada aprilie - iunie (primul trimestru din anul fiscal 2015 / 2016 al companiei), la 166,6 milioane de euro, potrivit datelor comunicate de grupul britanic de comunicaţii. Veniturile din servicii exclud încasările din vânzarea de telefoane, tablete, cartele sim şi alte echipamente.

Revenirea pe creştere a veniturilor Vodafone, după un an de declin, are ca principal motiv dispariţia efectului de bază al reducerii cu 70% a tarifelor de interconectare din aprilie 2014 (de la 3,07 eurocenţi la 0,96 eurocenţi / minut), în urma unei decizii a autorităţii de reglementare în telecom (ANCOM), măsură care a provocat o reducere a veniturilor operatorilor la nivelul întregii pieţe de telefonie mobilă cu aproximativ 200 mil. euro.

Practic, acesta este primul trimestru în care rezultatele operatorilor de telefonie mobilă sunt comparate cu o perioadă în care tariful de interconectare este egal cu cel practicat în prezent, iar în aceste condiţii este de aşteptat ca şi Orange şi Telekom, care vor publica în scurt timp rezultatele pe T2, să revină la crtere, da vor avea mai mulţi clienţi sau o cerere mai mare pentru servicii în raport cu anul precedent.