Dolarul reintră sub pragul de 4 lei, însă analiştii se aşteaptă la o revenire

Autor: Liviu Popescu 28.07.2015

Cursul anunţat de BNR pentru dolarul american a scăzut ieri cu 1,3% faţă de şedinţa precedentă şi a reintrat astfel sub pragul de 4 lei pe unitate pentru prima oară în această lună. Pe de altă parte, euro a scăzut uşor la 4,41 de lei, iar francul elveţian a scăzut cu trei bani la 4,17 lei. Însă analiştii atrag atenţia că dolarul şi-ar putea reveni în perioada următoare în contextul publicării unor date relativ bune pentru economia SUA, cea mai mare la nivel mondial.

„Aşteptările ING pentru indicele IFO din Germania (indicele privind încrederea în economie - n.red.) sub media pieţei şi datele relativ bune pentru economia SUA pot favoriza deprecierea leului”, scriu analiştii ING într-un raport.

Moneda americană a depăşit pragul de 4 lei la cursul BNR pe 4 martie, pentru ca peste doar câteva zile să urce la maximul istoric de 4,2 lei, pe fondul consolidării economiei SUA şi al publicării unor date economice care au depăşit estimările analiştilor, în timp ce economia zonei euro stagnează. Criza din Grecia a testat moneda europeană, care în ultima perioadă s-a poziţionat pe palierul de 4,4 lei.