Megaprogram de investiţii de 131 mil. euro la aeroportul Cluj, întins pe trei cincinale

Autor: Laurentiu Cotu 28.07.2015
Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca va derula lucrări de investiţii în infrastructura aeroportuară în valoare totală de 131 de milioane euro, fără TVA, inclusiv pentru un nou terminal cargo şi a unei piste, potrivit raportului privind Master Planul pe termen scurt, mediu şi lung, avizat de Comisia Europeană. 

Fondurile pentru realizarea terminalului cargo nou, a căii de rulare cargo, pentru extinderea platformei de cargo, a pistei terminal pasageri precum şi pentru dotarea cu echipamente de siguranţă, având ca perioade de implementare 2014-2020, respectiv 2014-2030, vor fi alocate conform Master Planul de Transporturi.

„Având în vedere prevederile Master Pla­nului avizat, Consiliul Judeţean Cluj va lua în discuţie posibilitatea legală a dezvoltării investiţiei de transport intermo­dal/ multimodal şi pe partea de cargo aerian, acest proiect nefiind cuprins în planul aprobat de investiţii al Master Planului de Transporturi al Gu­ver­nului României“, a declarat Mihai Seplecan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Investiţia într-un nou terminal de pasageri pentru aeroportul din Cluj-Napoca se ridică la 52 milioane de euro, perioada de implementare a proiectului fiind 2020-2030.

O altă investiţie importantă este extinderea căii de rulare pasageri, proiect de 20 mil. euro ce va fi implementat în perioada 2014-2020.

Master Planul General de Transport al României analizează obiectivele majore ale sistemului naţional de transport, constituind un instrument strategic de planificare a intervenţiilor majore, proiecte şi alte acţiuni, semnificative pentru obiectivele de transport la scară naţională.