O treime din tinerii absolvenţi câştigă cel mult 250 de euro net la primul job

Autor: Corina Mirea 04.08.2015

Aproape 40% din absolvenţii de facultate ai promoţiilor din anii trecuţi susţin că la primul job, nu au primit un salariu mai mare de 250 de euro net pe lună (adică aproximativ 1.100 de lei net), potrivit unui studiu realizat de portalul de joburi online Hipo.ro, parte a companiei cu activităţi de consultanţă în resurse umane Catalyst. La nivel naţional, salariul mediu net este de aproape 400 de euro. Doar unu din cinci absolvenţi de facultate a reuşit să se angajeze pe un salariu mai mare de 350 de euro net pe lună în ultimii ani, iar mare parte din aceştia este posibil să fie angajaţi în companii care activează pe o piaţă aflată“ pe val economic”, cum este IT-ul, unde angajatorii plătesc cu 500-800 de euro şi tinerii fără experienţă de muncă, potrivit informaţiilor din piaţă. Prin urmare, cifrele continuă să arate discrepanţa dintre veniturile salariale practicate în arii de activitate diferite şi o lipsă de coerenţă la nivel de politici publice care să îi ajute pe tineri, la nivel general, să ajungă să se angajeze pe salarii similare cu cele din afară.