Hotelul Hilton din Sibiu aşteaptă 320.000 de turişti în acest an. Peste 60% sunt români

Autor: Greta Bogdan 05.08.2015
Hotelul Hilton din Sibiu, singura unitate de cinci stele din oraş, a avut un grad de ocupare de 60% în prima jumătate a anu­lui, în scădere cu cinci puncte procentuale faţă de anul trecut şi aşteaptă ca până la finalul anului să primească aproape 320.000 de turişti.
 
Compania Palace Dumbrava, care ope­rea­ză Hilton Sibiu, a încheiat anul trecut cu afa­ceri de aproximativ 16 mil. lei (3,6 mil. euro), în creştere cu 1,5 mil. lei faţă de anul an­terior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. „Anul acesta estimările noastre prog­no­zează aproximativ 320.000 de oas­peţi“, a spus Viorica Maier, directorul de ope­raţiuni al hotelului. Săptă­mâ­nal, la Hilton Sibiu se cazează în medie 700 de tu­rişti. Dint aceştia, 60% sunt ro­mâni, iar restul de 40% sunt străini.
 
Preţul unei nopţi de cazare la Hilton Si­biu porneşte de la 234 lei şi poate ajunge la peste 1.000 de lei.