Să ne hotărâm: creşterea datoriei publice este toxică sau nu?

Disputa privind scăderea TVA în 2016 la toate produsele şi serviciile, de la 24% la 19%, se rezumă în final la o opţiune de strategie macro: admitem că pentru dezvoltare putem permite creşterea datoriei publice cu 1,2 sau 3 puncte procentuale din PIB sau mergem mai departe cu menţinerea nivelului datoriei publice în PIB sau chiar scăderea acestuia?

Între 2008 şi 2010 datoria publică a României a explodat de la 15% din PIB la 39% din PIB (adică 58 mld. euro astăzi) şi încă nimeni nu a explicat coerent unde s-au dus banii. Poate că un raport al Curţii de Conturi ar fi nimerit în această privinţă.

Semnalând această creştere împovărătoare pentru o economie care nu poate strânge la buget decât 32% din PIB, am pus problema în 2013 să înceapă un program asumat, etapizat, de micşorare a reducerii datoriei publice a ţării cu câte 2-3% din PIB anual, pentru ca în 10-15 ani să revenim la un nivel relaxat al datoriei publice de 15% din PIB.   (Vezi http://www.zf.ro/zf-24/orice-euro-minus-la-datoria-publica-inseamna-de-fapt-un-pas-spre-libertate-nu-spre-recesiune-11442737).

Reacţiile la această propunere au fost violente. Culmea, reacţiile unor economişti care astăzi susţin că o datorie publică cu 2-3 procente din PIB mai mare ne-ar da peste cap stabilitatea macro erau complet împotriva rambursării anuale a 2-3% din PIB datorie publică pe considerentul că ne-ar atrage recesiunea.

„Nici nu se pune problema să rambursăm datoria creată în criză“, spuneau ei. „Datoria trebuie rostogolită. Vom emite alte titluri de stat, la dobânzi mai mici şi pe scadenţe mai lungi“, spuneau aceşti economişti.

„Orice rambursare a datoriei, cu presiune asupra bugetului de stat, poate aduce recesiune pentru că nu mai poţi să livrezi acelaşi nivel de bunuri şi servicii publice, ceea ce înseamnă un PIB mai mic“.

De mirare este că în prezent acei economişti care nu vedeau nimic toxic în datorie şi susţineau că, în general, aşa este normal, ca o economie să crească prin datorie, sunt astăzi contra posibilei creşteri a datoriei publice ca urmare a unui deficit bugetar de 2,5% din PIB în 2016, faţă de 1% prognozat iniţial.

Să ne înţelegem. Când discutam despre necesitatea rambursării datoriei şi a diminuării dependenţei României de datoria publică, eraţi de părere că datoria e bună pentru dezvoltare, iar astăzi, când se propune o creştere temporară a datoriei de 1,5% din PIB, foarte probabil uşor de absorbit în următorii ani ca urmare a creşterii PIB, datoria devine toxică?

Ori mergem pe calea dezîndatorării României, văzând ce s-a întâmplat în Grecia, amintindu-ne de soarta ţărilor asiatice, observând nebunia chinezilor de a se înarma cu mii de miliarde de dolari în rezerve şi ne asumăm ca 2% din PIB în interiorul cheltuielilor bugetare să fie folosit pentru rambursarea datoriei, ori acceptăm că datoria publică e un instrument de creştere, aşa cum a şi fost folosită la o magnitudine de 9 grade pe scara Richter atât în România în 2009-2010, când s-a triplat, cât şi în Occident, unde numai Irlanda şi-a asumat la datoria publică o creştere de 30% din PIB ca urmare a pierderilor preluate la buget de la băncile private. 

Nu mai vorbim de datoria externă a României, care atinsese în decembrie 2010 suma de 100 mld. euro şi a coborât astăzi la 95 mld. euro, despre care oficialii băncii centrale s-au declarat tot timpul neîngrijoraţi şi au asumat-o ca fiind necesară pentru dezvoltare.

Unde erau toţi aceşti critici ai îndatorării în 2009 şi 2010 când datoria publică s-a dublat? Unde erau între 2006 şi 2008 când datoria privată externă a României s-a triplat? Dacă ne e frică de datorii, haideţi să ne fie frică până la capăt şi să ne asumăm un program de reducere a acestora. Să strângem din dinţi ca ţară şi să ne eliberăm de datorii până la nivelul în care ne putem asuma oricând revenirea la TVA de 19%.

Să stăm însă cu drobul de sare deasupra capului ridicat la rangul de politică macroeconomică în condiţiile în care Grecia nici acum nu şi-a majorat cu adevărat TVA şi taxează majoritatea produselor si servicilor cu 13% TVA?

Reduceţi cheltuielile bugetare, găsiţi spaţiu fiscal şi pentru reducerea TVA şi pentru reducerea datoriei. Dar haideţi să mergem pe o linie, să ne asumăm o politică coerentă.

Fie suntem în principiu împotriva îndatorării şi ne asumăm o politică de rambursare pentru a fi liberi economic, fie mergem pe ideea că numai îndatorându-ne intern şi în primul rând extern putem creşte şi că din valoarea adăugată viitoare creată putem susţine sarcinile datoriei. Dar nu vă schimbaţi opiniile în funcţie de cine şi când propune un pachet de măsuri de relaxare fiscală.