Orange a investit peste 1 mil. € în service-ul care repară peste 16.000 de telefoane pe lună

Autor: Ioana Nita 07.08.2015
Orange România, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală, a investit în ultimii ani peste un milion de euro în echiparea service-ului cu acelaşi nume şi a unităţilor „care center“ din interiorul magazinelor, dat fiind că au apărut noi tehnologii şi noi dispozitive mobile – smartphone-urile şi tabletele, a căror rată de defectare este mult mai mare decât în cazul vechilor telefoane mobile.
 
În service-ul Orange se repară peste 16.000 de dispozitive mobile pe lună, din care circa 85% sunt smartphone-uri.
 
„Până în prezent Orange România a investit peste un milion de euro pentru echipamentele Orange Service şi Care Centers. Investiţia a inclus achiziţionarea aparatelor de testare pentru echipamente digitale, a instrumentelor specifice şi a mobilierului, precum şi asigurarea unui mediu de lucru protejat de descărcarea electrostatică”, a declarat Julien Ducarroz, directorul comercial al Orange România.