Petrom: Taxele reprezintă 50% din preţul la pompă al combustibilului

Autor: Alina Oprea 12.08.2015

"Preţurile la pompă reflectă cotaţiile internaţionale la benzină şi motorină. Cotaţiile internaţionale la benzină şi motorină sunt influenţate de cotaţiile la ţiţei dar şi de alte elemente, prin urmare pot avea, pe termen scurt, evoluţii divergente faţă de cotaţiile la ţiţei. Acest lucru s-a întâmplat inclusiv în prima parte a acestui an, când cotaţiile internaţionale pentru benzină au crescut semnificativ", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii OMV Petrom.

Compania aminteşte că în preţurile la pompă, componenta produs, care reflectă cotaţiile internaţionale la benzină şi motorină, reprezintă numai jumătate, restul fiind reprezentat de taxe.

"Compania a reflectat evoluţiile cotaţiilor la benzină şi motorină într-o manieră moderată, evitând astel transferarea integrală a volatilităţii acestor cotaţii. Prin urmare, compania a operat scăderi successive de preţuri care numai în ultimele 3-4 săptămâni au reprezentat cumulat circa 40 de bani", spun oficialii Petrom.

În primele şase luni, preţul mediu al ţiţeiului Ural a scăzut la 57,09 dolari/baril, cu 47% mai mic comparativ cu perioada similară a anului precendent, iar preţul mediu realizat la ţiţei s-a situat la 49,51 dolari/baril, comparativ cu 96,24 dolari/baril în primul semestru al anului trecut.

"Ne aşteptăm ca preţul mediu al ţiţeiului Brent să înregistreze o valoare medie de 50-60 dolari/bbl. Diferenţialul Brent-Urals se anticipează că va rămâne relativ mic. În cea de-a doua jumătate a anului 2015, se estimează că marjele de rafinare vor scădea faţă de nivelul înregistrat în primele şase luni din 2015, ca urmare a persistenţei supracapacităţii de rafinare pe pieţele europene. Ca urmare a scăderii cotaţiei ţiţeiului, se estimează că preţurile mai reduse ale produselor petroliere vor susţine cererea din marketing, în contextul creşterii concurenţei", arată OMV Petrom, în raportul semestrial transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Programul de investiţii al Petrom pentru 2015 este estimat la aproximativ un miliard de euro, din care aproximativ 85% va fi dedicat proiectelor din upstream. În prima parte a acestui an, însă, investiţiile au fost reduse cu 29%, de la 2,9 miliarde lei în primul semestru din 2014, la 2,06 miliarde lei în perioada similară a acestui an, având în vedere noul context al preţului ţiţeiului.

"În rafinare putem procesa 4,5 milioane tone. În momentul de faţă noi producem 3,8-3,9 milioane tone ţiţei. Deci avem capacitate de rafinare mult peste producţia curentă. Gradul de utilizare (al rafinăriei Petrobrazi, n.r.) este undeva la 80%, deci mai avem loc să rafinăm mai mult, pentru a livra mai mult. Un alt lucru important este că în contextul pieţei avem suficiente capacităţi de rafinare pentru a acoperi cererea. Nu se pune problema să vindem ţiţei", a declarat miercuri Gabriel Selischi, membru în Directoratul OMV Petrom, responsabil pentru Upstream, întrebat dacă ar putea vinde ţiţei companiei concurente Rompetrol, care va opri rafinăria Petromidia timp de 40 de zile, pentru revizie tehnică.

Profitul net al OMV Petrom a scăzut în primul semestru cu 25%, la 1,04 miliarde lei (234,1 milioane euro), în contextul declinului vânzărilor cu 18%, la 8,81 miliarde de lei (1,98 miliarde euro), determinat de preţurile mai mici la comercializarea produselor petroliere. În primele şase luni ale anului trecut, OMV Petrom a raportat un profit net atribuibil acţionarilor de 1,39 miliarde de lei, la vânzări de 10,72 miliarde de lei.

Producţia de ţiţei şi gaze la nivel de grup a fost de 33 milioane barili echivalent petrol, iar producţia totală de ţiţei şi gaze în România a atins nivelul de 31,3 milioane barili echivalent petrol, faţă de 31,1 milioane barili echivalent petrol în aceeaşi periaodă a anului trecut. Producţia internă de ţiţei a fost de 13,9 milioane barili echivalent petrol, în scădere cu 1%, reflectând în principal declinul natural înregistrat în zăcământul Suplacu, se arătă în raportul OMV Petrom.

OMV Petrom, parte a grupului austriac OMV, avea la finele luniii 16.450 de angajaţi.