Valutele ca armă: Beijing şi Washington sunt combatanţii unui război valutar şi comercial mondial pornit din disperare

Autor: Bogdan Cojocaru 13.08.2015
Prin deprecierea istorică a yuanului din ulti­mele zile, China, a doua economie ca mărime a lumii, a tras cel mai puternic foc de până acum în răz­boiul comercial cu SUA, cea mai mare eco­nomie de pe planetă. Investitorii şi eco­nomiştii nu pot decât să speculeze care va fi replica dată de Washington într-un duel ale cărui şocuri se simt în întreaga economie globală.

Mizele războiului sunt mari pentru cele două ţări, de unde vin semnale îngrijorătoare de slăbiciune economică. Cele mai recente date oficiale arată că exporturile chineze au scăzut cu peste 8% în iulie, semn rău că porţiuni importante din piaţa mondială se contractă şi veşti rele pentru Beijing.

China este cel mai mare exportator al lumii şi o economie care depinde de exporturi. Creş­terea producţiei industriale, investiţiile în active fixe şi vânzările de retail, toate au înce­tinit în iulie. Asociaţia industriei auto chineze a raportat cea mai mare scădere lunară a vân­ză­rilor de vehicule din ultimii doi ani şi jumă­tate.

Acestea sunt datele oficiale chineze, însă ele sunt privite cu neîncredere de analişti doarece nu le poate verifica nimeni. Un semnal evident că în economie este ceva putred şi că guvernul poate scăpa situaţia de sub control este prăbuşirea din ultimele luni a burselor de acţiuni, neîntreruptă nici de zecile de miliarde de dolari înjectate pe pieţe de Beijing. Intrările în incapacitate de plată ale diferitelor companii chineze arată, de asemenea, că în China se acutizează şi o problemă a datoriilor.

Economia chineză, cândva cea mai di­namică din lume, încetineşte, poate mai mult decât a planificat guvernul, şi de aceea Bei­jingul este disperat să o reenergizeze prin orice mijloace posibile, inclusiv prin devalo­ri­zarea yuanului, care ar face exporturile chineze mai competitive. Credibilitatea sa este în joc.

 

Necazurile americanilor

Nici economia americană nu stă mai bine. În ultimul an productivitatea s-a îmbunătăţit cu doar 0,3%, iar în ultimii cinci ani, adică de când se presupune că eco­nomia a început să-şi revină după criza mondială, cu 0,5%, potrivit datelor oficiale, ci­tate de Reuters. Rezultatul este că a crescut nu­mărul de locuri de muncă, dar nu şi sa­la­riile şi standardele de viaţă, notează CNBC. Între timp, „specialiştii“ de pe Wall Street au prognozat o creştere care refuză să apară.

„Această problemă încă nu este luată în seamă, nici măcar de candidaţii la pre­şedinţie. Stagnarea productivităţii este mai păgubitoare pentru standardele de viaţă ale americanilor decât Marea Depresiune eco­nimică“, spune Paul Ashworth, analist la Capital Economics.

În timp ce indicele bursier S&P 500 este cu 210% peste nivelul din martie 2009, ceea ce înseamnă că investitorii de pe pieţe se înfruptă mai mult ca niciodată din fructele relaxării politicii monetare, salariile au crescut cu 2% sau chiar mai puţin.

Vânzările de retail s-au redus în iunie, semn de slăbiciune a cererii interne, coloana vertebrală a economiei americane. Stocurile angrosiştilor cresc, iar emblematicele vânzări auto înregistrează cea mai slabă evoluţie începând cu 2009.

SUA sunt angajate şi într-un război cu OPEC al preţurilor petrolului, epuizant pentru producătorii americani. Statele OPEC au anunţat că nu vor înceta să majoreze producţia (excesul de petrol de pe pieţe este cauza reducerii preţurilor), ceea ce ar putea împinge cotaţiile la cel mai scăzut nivel de după criză.

Toate acestea au venit când Rezerva Federală americană dădea semne că este pregătită să majoreze poate chiar începând cu acest an dobânzile, aflate acum aproape de zero, şi să normalizeze politica monetară care a alimentat până acum inegalitatea distribuirii veniturilor şi bule pe pieţele financiare.

Creşterea dobânzilor ar însemna aprecierea dolarului şi implicit scumpirea exporturilor americane. Intervenţiile băncii centrale chineze pentru deprecierea yuanului complică planurile Fed. De asemenea, un dolar mai puternic înseamnă şi petrol şi materii prime mai ieftine, deci mai multă durere pentru producătorii americani, în special pentru cei axaţi pe şist.

 

Implicaţii globale

În general, intervenţiile băncii centrale chineze din ultimul deceniu au avut ca rezultat întărirea yuanului, nu slăbirea monedei. În ultimii 10 ani, dolarul este cel care a scăzut – cu 25% - în faţa monedei chineze, iar aici a contribuit relaxarea politicilor monetare de către Fed. Din 2011, yuanul este singura monedă importantă faţă de care dolarul s-a depreciate.

Miercuri, a doua zi de depreciere, yuanul a atins minimul ultimilor patru ani. În două zile, scăderea a fost de aproape 3%, destul de mică, dar analiştii se tem că ascunde ceva mai grav privind economia chineză. Incertitudinile în sine care înconjoară intervenţia afectează pieţele. Slăbirea cererii în China însemnă necazuri mari pentru multe dintre marile companii exportatoare ale lumii. 

China este al doilea cel mai mare cumpărător de bunuri produse în Uniunea Europeană după SUA, absorbind 14% din exporturile europene anul trecut.

„Cred că devalorizarea sugerează că economia chineză încetineşte mai mult decât mulţi oameni cred, iar atunci când consumatorii se tem, şi noi ne ducem mai jos“, spune Gene McGillian, analist la Tradition Energy.

Cerere mai mică în China înseamnă preţuri şi mai mici ale petrolului şi materiilor prime, pe exportul cărora sau specializat multe economii emergente.

De asemenea, devalorizarea yuanului va pune presiuni pe concurenţii direcţi ai Chinei de pe piaţa exporturilor, cum ar fi Japonia şi Coreea de Sud, să acţioneze şi să-şi lase propriile monede să se deprecieze. Pieţele vor deveni şi mai volatile, în special cele emergente.