Un angajat al CNADNR rupe tăcerea şi e dat afară: „Am cheltuit 14 miliarde de euro pe o reţea jalnică“

Autor: Andreea Neferu 13.08.2015
Directorul adjunct de investiţii din cadrul regionalei Craiova a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Alin Mihăiţă Goga, a fost suspendat din funcţie şi va fi cercetat disciplinar după ce a participat la o emisiune televizată, unde a afirmat că autostrada Orăştie-Sibiu trebuie închisă şi reconstruită, dar şi că există o risipă de bani în cadrul instituţiei.

„Paroxismul la care s-a ajuns în CNADNR e departe de orice închipuire. 14 miliarde de euro am primit din 2007 până în prezent. Sunt bani care s-au dus şi pe întreţinere, pe investiţii, reabilitări şi avem o reţea care e jalnică, pentru că totul porneşte din interior: 6.000 de oameni şi 10 la sută sunt ingineri de drumuri şi poduri“, a spus Goga în cadrul unei emisiuni televizate, difuzată la finalul lunii iulie, potrivit Mediafax.

CNADNR a arătat că fişa de post semnată de an­gajaţii CNADNR le interzice să acorde interviuri în lipsa unui mandat acordat de directorul general.

Ziarul Financiar a scris în repetate rânduri despre risipa de la nivelul CNADNR. Din 2008 până în prezent, CNADNR a avut un buget cumulat de circa 13,5 miliarde de euro, bani suficienţi pentru construirea a aproape 2.000 de kilometri de autostrăzi la un cost mediu de 7 milioane de euro/kilometru, dar România are doar 700 de kilometri de autostrăzi în prezent. Doar 430 de kilometri de autostrăzi au fost deschişi circulaţiei după 2008.