Petrom vs. Rompetrol, etapa pe rafinare. Petromidia iese din pierderi, iar Petrobrazi şi benzinăriile generează mai mult profit decât rezervele de petrol

Autor: Roxana Petrescu 17.08.2015

Cele mai mari două rafinării din România, Petromidia, controlată de kazahii de la KazMunayGas, şi Petro­brazi, singura unitate de procesare a pe­trolului rămasă în portofoliul Petrom, au bifat rezultatele semni­fica­tiv mai bune în prima jumătate a anului, ambele capacităţi beneficiind de o revenire spectaculoasă a marjelor pe fon­dul ieftinirii materiei prime şi al creşterii consumului, dar la nivelul re­zul­tatelor se remarcă diferenţe majore.

Petrom, cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală, a finalizat în vara anului trecut un program de investiţii de 600 de milioane de euro în rafinăria Petrobrazi. Deşi în urma finalizării investiţiilor, care s-au derulat în perioada 2010-2014, capa­citatea de rafinare a unităţii a scăzut de la 4,5 milioane de tone la 4,2 milioane de tone, structura rafinăriei s-a modificat astfel încât producţia de motorină a crescut de la 0,9 milioane de tone la 1,5 milioane de tone.

Acest lucru a poziţionat mai bine unitatea pentru cererea din România în care 75% din consum reprezintă motorină.