Huawei l-a recrutat pe directorul de operaţiuni al RCS&RDS

Autor: Adrian Seceleanu 19.08.2015

Huawei, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente şi servicii pentru operatorii de telecomunicaţii, cu operaţiuni în expansiune puternică pe plan local, l-a recrutat pe Octavian Creţu, directorul de opera­ţi­uni al RCS&RDS - cel mai mare jucă­tor de pe piaţa de servicii de televiziune prin cablu şi internet fix, au declarat pentru ZF surse din industrie.

Creţu, care era de doi ani şi jumătate directorul de operaţiuni al RCS& RDS, a preluat în această lună funcţia de director pentru divizia de servicii administrate pentru Europa Centrală şi de Est şi ţările nordice pentru Huawei. El va gestiona din Bucureşti proiectele companiei chineze.