Topul companiilor cu cele mai mari pierderi în 2014. Opt multinaţionale şi două companii de stat. Rafinarea şi energia eoliană, sectoarele cu cei mai mulţi reprezentanţi

Autor: Dana Ciriperu 19.08.2015
Rompetrol Rafinare este singura companie din România care a raportat anul trecut un nivel al pierderilor de peste un miliard de lei, într-un top al rezultatelor negative în care podiumul este completat de Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA) şi Daewoo Mangalia.

Companiile cu cele mai mari pierderi din economie au avut anul trecut un minus de 15 miliarde de lei, arată datele de la Registrul Comerţului. Peste 10% din această sumă este raportată de firme cu afaceri zero. La polul opus, top 100 profituri a generat anul trecut câştiguri de 21 miliarde de lei, în jur de 30% din total.

„Mutarea logică pentru un grup care adună pierderi an de an ar fi să vândă, dar în industria petrolului nu cred că au cui să vândă. Au fost loviţi de scăderea barilului de petrol, dar există şi un model de business în acest sector care le permite companiilor să mute banii dintr-o companie în alta“, explică analistul economic Dragoş Cabat.

Cazul rafinăriei Petrotel Lukoil, „o abonată“ a topurilor firmelor cu pierderi în ultimii ani, a ajuns să fie anchetat de procurori într-un caz în care prejudiciul s-ar ridica la 1,7 mld. euro în urma căruia rafinăria ar fi fost decapitalizată. În 2014, Petrotel Lukoil se afla pe locul 13 în topul pierderilor cu un rezultat net negativ de 308 mil. lei.

Tot anul trecut un alt sector din energie a ajuns să îngroaşe rândurile companiilor cu pierderi. Investiţiile masive din eoliene şi schim­barea cadrului fiscal au dus la pierderi de sute de milioane de lei pentru grupuri precum CEZ, Iberdrola sau Verbund.

Companiile din România au avut anul trecut o marjă de profit de 2,5% (calculată ca diferenţă dintre pierderi şi profit), în condiţiile în care profitul brut total din economie a fost de 81 mld. lei, iar pierderea brută de 52 mld. lei, potrivit celor mai recente date de la Registrul Comerţului. Cifra de afaceri totală a companiilor locale a fost de 1.160 mld. lei.