Un dezvoltator imobiliar spune că va construi 1.000 de apartamente cu panouri fotovoltaice în sudul Capitalei

Autor: Andreea Neferu 19.08.2015

Dezvoltatorul imobiliar Ad Astra Partners, controlat de o firmă înregistrată în Cipru, alături de două firme din Spania, respectiv Emiratele Arabe Unite, investesc 45 de milioane de euro în ansamblul rezidenţial Solar aflat în sudul Capitalei, care va fi dotat cu panouri solare fotovoltaice pentru generarea de energie verde.

Lucrările la acest proiect rezidenţial, care va include peste 1.000 de apartamente şi 1.800 de panouri fotovoltaice plasate pe terasele blocurilor, au început, termenul de finalizare fiind septembrie 2017.

Ansamblul Solar este situat lângă Piaţa de Gros din sudul Capitalei, în zona Auchan Berceni, şi va include 16 clădiri de locuinţe de câte cinci etaje, cu apartamente de 1, 2 şi 3 camere. Prima etapă a proiectului cuprinde patru blocuri cu 296 de apartamente, care au ca dată de finalizare sfârşitul acestui an.

Preţul locuinţelor din cartierul Solar porneşte de la 30.500 de euro pentru o garsonieră şi ajunge la 39.000 de euro pentru apartamentele de două camere, respectiv 70.900 de euro pentru cele cu trei camere.

Dezvoltatorul Ad Astra Partners este controlat de firma Losscar înregistrată în Cipru, iar administrator este Ionuţ Decebal Coţofană, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Împuternicita firmei Losscar în România este Ramona Oanca, potrivit Monitorului Oficial. Compania As Astra Partners a avut anul trecut cifră de afaceri 0, în timp ce pierderile s-au ridicat la circa 34.000 de lei. De asemenea, compania nu a declarat numărul de angajaţi pe anul trecut.

În timp ce Ad Astra participă la acest proiect rezidenţial prin punerea la dispoziţie a terenului, grupul spaniol Cividesign vine cu componenta energetică, iar investitorul arab Eoliem Consulting va finanţa ansamblul.