Investiţie de 2 mil. euro pentru o rampă de stocare a gunoiului în Turda, judeţul Cluj

Autor: Laurentiu Cotu 20.08.2015

Compania D.M.V.-Prosal din Bucureşti, cu afaceri de 2 mil. lei (460.000 de euro) şi 35 de angajaţi anul trecut, vrea să investească aproximativ 2 mil. euro în crearea unei rampe de stocare temporară a gunoiului, pe un teren de circa 8.700 de metri pătraţi, aflat în extravilanul municipiului Turda, judeţul Cluj. Noua rampă va fi capabilă să preia întreaga cantitate de deşeuri existentă la nivelul judeţul Cluj şi care, în prezent, este transportată la gropile de deşeuri din alte judeţe, potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj.

’’Nouă rampă temporară va putea intra în funcţiune în maximum 20 de zile de la primirea tuturor avizelor de funcţionare. Această soluţie nu presupune nici un fel de cost din partea judeţului Cluj, relaţiile contractuale fiind stabilite strict între administratorul noii rampe temporare şi operatorii de salubritate’’, a declarat Mihai Seplecan, preşedintele CJ Cluj.

Compania D.M.V.-Prosal cu sediul în Bucureşti, specializată în servicii de management integrat al deşeurilor, a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 2 mil. lei (460.000 de euro) şi un număr mediu de 35 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice. Singura groapă de gunoi din Cluj, cea de la Pata Rât, a fost închisă definitiv în luna iunie, iar soluţia de urgenţă a autorităţilor a fost transportarea deşeurilor la Alba-Iulia şi Oradea. O platformă ecologică pentru depozitarea gunoiului din Cluj va fi gata abia în 2017.