Aurul a prins din nou strălucire graţie turbulenţelor de pe pieţele emergente

Autor: Roxana Pricop 21.08.2015

Aurul a crescut ieri la maximul ultimilor patru săptămâni, investitorii luându-şi astfel adăpost de turbulenţele de pe pieţele emergente. Bursele de acţiuni din Europa şi America au afişat scăderi generalizate de ieri, de peste 1,5%, aurul în schimb a raportat un plus de 1,7% până la o cotaţie de 1.149 dolari/uncia pe piaţa de la Londra. O uncie este echivalentă cu 31,1 grame. Faţă de începutul lunii aurul are un avans de 4,6%, sprijinit şi de măsurile de relaxare monetară luată de Banca Populară a Chinei. Cotaţia aurului este acum la minimele din 2009, după ce investitorii s-au retras masiv din acest activ în aşteptarea deciziei băncii centrale a Americii (Fed) de creştere a dobânzii de referinţă, prima majorare din ultimul deceniu. Măsurile de relaxare monetară luate de Fed până anul trecut au alimentat un raliu al aurului. Aurul a atins maximul de 1.800 de dolar/uncia în august 2011. La Bucureşti, BNR a cotat ieri gramul de aur la un preţ de 145,45 lei, în creştere cu 0,3% faţă de ziua anterioară.