Simona Halep s-a calificat în finală la Cincinnati şi o va întâlni pe Serena Williams

Autor: Adrian Petculescu 23.08.2015

Halep s-a impus fără probleme într-o oră şi opt minute şi, în urma acestui rezultat, ea va urca, începând de luni, pe locul 2 WTA. Locul 2 în clasamentul WTA de săptămâna viitoare este important la stabilirea capilor de serie pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open, competiţie care va începe la 31 august. A doua favorită va avea certitudinea că nu o va întâlni înaintea finalei pe americanca Serena Williams.

Până atunci, Halep va juca, duminică, de la ora 22.00, la Cincinnati, împotriva numărului 1 mondial, care a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-3, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 14.

Scorul partidelor dintre Halep şi Serena Williams este de 5-1 în favoarea americancei. Ele s-au întâlnit ultima dată, îm martie, în semifinalele turneului de la Miami, când Williams a câştigat cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5.

În octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit şi în Grupa Roşie a competiţiei, când Halep a câştigat cu 6-0, 6-2.
Anterior, ele au mai jucat de trei ori şi de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

Calificarea în finală la Cincinnati este recompensată cu un premiu de 240.500 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.

Pentru Halep aceasta este a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câştigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Ea a mai disputat şapte finale, Rogers Cup, în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Săptămâna trecută, Halep a ajuns în finala turneului de la Toronto, cu elveţianca Belinda Bencic, meci pe care l-a abandonat la scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 0-3, din cauza unor probleme medicale.