O navă produsă la Galaţi de Damen se întoarce pe şantierul naval pentru reparaţii

Autor: Mihai Draghici 26.08.2015

Autorităţile provinciei canadiene Newfoundland & Labrador au decis retrimiterea în România pentru reparaţii a unui feribot construit la un şantier naval din Galaţi, din cauza unor probleme tehnice la motor, care ar fi de fabricaţie germană, informează site-ul postului CBC. Nava cu lungimea de 80 de metri MV Veteran, lansată la apă în martie la Galaţi, a avut o mică problemă la motor în timp ce se îndrepta din Europa spre Canada, a declarat David Brazil, ministrul transporturilor din provincia canadiană Newfoundland & Labrador.

„Există un acord în virtutea căruia nava poate fi reparată în Malta, apoi în St. John's (Canada), dar contractul prevedea un feribot de ultimă generaţie, noi pentru asta am plătit, Şantierul Damen a produs o astfel de navă, astfel că va merge înapoi în România pentru a i se monta un motor nou“, a explicat David Brazil. Nava MV Veteran, primul feribot construit la Şantierul naval Damen din Galaţi, a fost lansată la apă în martie. Nava este destinată transportului de pasageri şi vehicule între insulele Fogo şi Change, situate pe coasta de est a Canadei. Nava poate transporta 200 de pasageri şi 64 de autovehicule, are o lungime totală de 80,9 metri, o lăţime 17,20 metri, un pescaj de 4,30 metri şi o viteză de 14 noduri. Pentru construcţia feribotului, Şantierul Naval din Galaţi a colaborat cu Şantierul Naval Damen Bergum (Olanda), membru al Grupului Damen, care a asigurat proiectarea şi principalele echipamente. Feribotul este primul dintr-o serie de două nave comandate Grupului Damen de către Guvernul Provinciei Newfoundland şi Labrador din Canada.