Din ce în ce mai multe garduri, din ce în ce mai puţine porţi/ de Lucian Vasilescu

Aidoma falimentarei lozinci „Liberté, Egalité, Fraternité”, conceptul modern al „globalizării” îşi dă şi el în petec şi ne zâmbeşte sinistru, cu colţi de sârmă ghimpată. În spatele sloganului, globale devin gardurile. Care separă oameni de oameni. Anume pe cei avuţi de cei săraci, pe cei sătui de cei flămânzi, pe creştini de musulmani, pe albi de negri, pe bărbaţi de femei, pe cei care au de cei care n-au, pe oricine de oricine.

După ce, pe bună dreptate, şi îndemnul „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” a ajuns la groapa de gunoi a istoriei, din nefericire singurul „slogan” care-şi păstrează actualitatea pare a fi „Jedem das seine” („Fiecăruia ce i se cuvine”)  – atâta doar că acesta a cunoscut o sinistră consacrare, fiind scris, în chip de „logo”, pe poarta principală a lagărului de exterminare de la Buchenwald.  

Se construiesc, spuneam, tot mai multe garduri cu tot mai puţine porţi. Tot mai multe ziduri, cu tot mai puţine ferestre. Până într-atât încât dacă astăzi cineva ar mai ajunge să citească (puţin probabil, totuşi) versurile: „Doru-mi-i de dumneavoastră/ Cum la zid de o fereastră” ar crede mai degrabă că e vorba despre un text de reclamă la un nou tip de geam „termopan”.

Sau, cum spune poetul Nicolae Dabija:

„Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.

Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!

Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;

şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.

...Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi
legat cu un lanţ de podea.”