Foraj Videle vrea să-şi răscumpere acţiunile cu maximum 2,6 mil. lei

Autor: Radu Bostan 21.08.2015
Firma de foraj petrolier Foraj Sonde Videle (simbol bursier FOJE) va începe răscumpărarea acţiunilor din piaţă pentru a le distribui angajaţilor, având un „buget“ maximal de 2,6 mil. lei. Achiziţiile vor viza 10% din acţiunile companiei şi compania este dispusă să plătească până la 20 lei/unitate pentru 130.047 de titluri, potrivit planului aprobat de acţionari. Ultima cotaţie a titlurilor FOJE a fost de 13 lei/acţiune. Numărul de acţiuni vizat de programul de răscumpărări este însă mai mare decât numărul total de acţiuni libere la tranzacţionare, care era 117.672 la finalul lunii mai, potrivit companiei. Astfel, inclusiv acţionarul majoritar al Foraj Sonde Videle, Sever-Florian Raicu, care deţine 90,39% din acţiuni, îşi va putea vinde titlurile către companie cu un mic profit. Compania avea în conturi la finalul primului semestru suma de 51.009 lei, în timp ce datoriile financiare depăşeau 2,8 mil. lei.