Rezistenţa Europei în faţa unei crize chinezeşti depinde de Germania şi de cât de repede îşi poate reorienta exporturile cea mai mare economie din UE

În contextul în care se vorbeşte deja de o încetinire brutală a economiei chineze şi de o posibilă recesiune mondială, este important de ştiut cât de vulnerabilă este Europa la turbulenţele din China, a doua economie ca mărime din lume.

În timp ce expunerea financiară a statelor UE la China este destul de limitată, având în vedere că pieţele de profil din această ţară sunt în mare parte închise pentru companii străine, relaţiile comerciale sunt incomparabil mai dezvoltate şi pot reprezenta un culoar de propagare a unei even­tuale crize chinezeşti.

Germania, cea mai mare economie eur­o­peană, contribuie cu jumătate la exporturile UE către China, iar o mare parte din produsele ex­portate de companiile nemţeşti au în com­ponenţă piese produse în fabrici din diferite ţări europene, inclusiv Ro­mânia.

Expunerea băncilor europene la China a crescut în ultimii ani, dar până la un nivel încă redus. China reprezintă doar 2,2% din creanţele internaţionale ale băncilor europene, iar Hong Kong, o regiune admi­nistrativă specială aparţinând Chinei, 3%, scrie Forbes. Cele mai mari expuneri (5,5% la China şi 9,9% la Hong Kong) le au Marea Britanie, ceea ce nu ar trebui să surprindă având în vedere că două dintre cele mai mari bănci britanice, HSBC şi Standard Chartered, au operaţiuni semnificative în Asia. Franţa este uşor mai expusă decât Germania prin sistemul bancar.

 

Comerţul

La capitolul comerţ, China cântăreşte mult mai mult. China a devenit unul dintre principalii parteneri externi ai Uniunii Europene, ocupând locul doi, după SUA, în ceea ce priveşte comerţul total (14%). În ultimii 12 ani, „greutatea“ i s-a dublat, în timp ce cea a SUA s-a redus dramatic.  

China ocupă, de asemenea, locul doi (10%) ca piaţă de export pentru bunurile produse în UE. Ţara asiatică este, însă, principala sursă de importuri pentru Uniune, cu o pondere de 18% în total. Comerţul dintre UE şi China se con­centrează puternic pe produse industriale şi bunuri prelucrate. În acest cadru, balanţa înclină accentuat spre utilaje, aparate electrocasnice şi echipament de transport.

Din această perspectivă, este clar că Germania, cea mai mare economie euro­peană, este principalul jucător euro­pean de pe scena comercială europeano-chineză. Anul trecut, Germania a exportat bunuri de 99 de miliarde de dolari în China, faţă de 21 de miliarde de dolari în cazul Franţei, 14 miliarde de dolari pentru Italia şi 5,4 mi­liarde de dolari pentru Spania.

 

Companiile

Cât de importantă este China pentru Germania? Este suficient de menţionat că producătorul de auto­vehicule Volkswagen are în China mai multe fabrici de asamblare, de motoare şi piese auto decât în orice altă ţară, în afară poate de Germania.

China este, de departe, cel mai mare partener de comerţ al Hamburgului, cel mai mare port german. Anul trecut, unu din trei containere din portul Hamburg a venit din sau s-a îndreptat către China.

Principalele exporturi ale Germaniei în China constau în autovehicule, utilaje şi motoare, echipamente electrice, echipament medical, echipamente pentru aviaţie. Germania importă din China mai ales echipament electronic, utilaje şi motoare, îmbrăcăminte, mobilă, ţesături.

Cât despre alte companii europene, Airbus are peste 1.150 de aeronave în serviciul transportatorilor aerieni chinezi. Consorţiul franco-germano-britanico-spa­niol are o cotă de 50% din piaţa chineză. Acolo, flota Airbus a crescut de 50 de ori în două decenii. Compania şi-a deschis în China prima linie de asamblare din afara Europei. Încetinirea economiei Chinei înseamnă cerere mai mică pentru zboruri şi prin urmare cerere mai mică pentru produsele şi serviciile Airbus.

Producătorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, şi-a construit prima fabrică în China, care va începe să producă anul acesta. Partenerul său de alianţă, Nissan, are o experienţă de 12 ani pe piaţa chineză.

 

Euro

Un alt risc pentru Europa care derivă din turbulenţele din China este aprecierea euro. Problemele economiilor emergente, inclusiv ale Chinei, îi vor alunga pe investitori din aceste regiuni înspre Europa, unde vor cumpăra euro şi active denominate în euro. Acolo unde cererea este mare, preţul creşte, iar euro se va aprecia, spre „disperarea“ unor guverne precum cel al Franţei, care cer un euro slab pentru a-şi face exporturile mai atractive.

Dezno­dământul este problematic pentru că strategia zonei euro de ieşire din criză constă în a face economiile mai competitive şi de a le reorienta spre exporturi. Deprecierea spectaculoasă a yuanului nu face decât să acutizeze „durerea“. Euro este atât un activ sigur, cât şi o monedă de finanţare.

Este adevărat că exporturile şi-au redus contribuţia la creşterea economiei germane, energizată în ultimii ani mai ales de cererea internă. De asemenea, exporturile Ger­maniei au dat dovadă de o flexibilitate im­presionantă. În plus, revenirea surprin­zătoare a Spaniei are la bază mai degrabă consumul şi cererea internă decât exporturile.

Însă deocamdată milioane de locuri de muncă din Germania depind de exporturi, astfel că scăderea vânzărilor în străinătate poate afecta piaţa muncii, inversând creşterile salariale şi trendul cheltuielilor.

 

Made in China copleşeşte România

În relaţiile comerciale dintre România şi China, în ultimul deceniu China a fost întotdeauna forţa dominantă. În 2008, România exporta pe piaţa chineză de 13 ori mai puţin decât exporta. Anul trecut raportul a ajuns la de 4 ori. În timp ce tendinţa exporturilor este de creştere, traiectoria importurilor este fragmentată, cu suişuri şi coborâşuri abrupte. România a importat din China anul trecut în valoare de 2,348 miliarde de euro, reprezentând 4% din total (loc 6).

Exporturile de anul trecut ale României în China au fost reprezentate, potrivit datelor Ministerului de Externe, mai ales de cupru electrolitic, concentrat şi deşeuri de cupru, echipament energetic (componente pentru hidrocentrale şi termocentrale), maşini-unelte, echipamente electrice (transformatoare), cherestea de fag şi panouri din lemn, materiale şi articole plastice, rulmenţi, cilindri laminor, metale comune, deşeuri şi resturi din fontă, fier sau oţel, produse chimice organice, îngrăşăminte, confecţii şi tricotaje, aparatură optică, vinuri. Cele mai mari importuri au fost de echipamente telecomunicaţii, maşini şi utilaje, produse metalurgice şi articole din metale, produse chimice organice, articole textile şi îmbrăcăminte, încălţăminte, televizoare, aparate de aer condiţionat, tehnică de calcul, instrumente şi aparate optice, materiale de construcţii, jucării.