Paradisul pe pământ. Acest hotel a fost declarat cel mai bun din lume

Autor: BUSINESS Magazin 06.09.2015

Hotelul Gili Lankanfushi din Maldive a fost declarat cel mai bun hotel din lume, conform TripAdvisor.

Complexul Gili Lankanfushi este alcătuit din 45 de vile deasupra apei şi se află pe insula privată din Male Atoll. O noapte la acest hotel costă undeva la 1.000 de dolari, iar în acest preţ intra şi serviciu de majordom. Vilele din cadrul complexului au fost construite  din lemn în stil tradiţional. În cadrul complexului se află un cinematograf, un spa şi sunt organizate sesiuni de scuba diving pentru doritori.

Podiumul celor mai bune hoteluri din lume a fost completat de Hotelul Nayara din Costa Rica şi Shinta Mani Club din Cambogia.

Vedeţi toate pozele cu hotelul pe www.businessmagazin.ro