ASF a primit circa 8.100 de reclamaţii în asigurări în primul semestru. Astra, Euroins şi City cumulează 53%

Autor: Liviu Popescu 03.09.2015

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a primit în primele şase luni aproape 8.100 de petiţii referitoarea la piaţa asigurărilor, din care 5.100 au fost analizate şi soluţionate.

Primele trei firme de asigurare cu cele mai multe petiţii în primele şase luni au înregistrat cumulat un procent de 53% din totalul petiţiilor adresate ASF şi anume Astra (21%), Euroins (18%) şi City Insurance (14%), potrivit datelor publicate de Autoritate.

Cea mai mare pondere o deţin petiţiile înregistrate pe clasa asigurărilor generale, respectiv 5.000, adică 98% din total, în scădere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă din 2014.