Ioana Petrescu, la un pas să fie trimisă la BEI pentru a-l înlocui pe Tănăsescu, într-o funcţie de vicepreşedinte remunerată cu 35.000 de euro pe lună

Autor: Cristian Hostiuc 03.09.2015

Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe, este propunerea premierului Victor Ponta de a-l înlocui pe Mihai Tănăsescu în funcţia de vicepreşedinte la Banca Europeană de Investiţii până când se termină mandatul alocat României, adică un an.

Informaţia a apărut prima dată pe site-ul ştiri pe surse.ro şi a fost confirmată de ZF din surse de pe piaţa financiară.

Propunerea a fost discutată în ultimele săptămâni, inclusiv la Cotroceni, având în vedere că este o poziţie de reprezentare externă, care revine României în urma negocierilor politice la nivelul Uniunii Europene şi nu în urma unui concurs independent care este câştigat de un candidat.


Cine este Ioana Petrescu, cum l-a întâlnit pe Victor Ponta şi cum a ajuns ministrul Finanţelor

Ce mesaj a transmis contribuabilului într-un editorial ZF noul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu: Plăteşte impozitele, pentru că eşti cetăţean şi eşti de două ori om astfel!

Păzea, vin chinezii!

Opinie Ioana Petrescu: O cultură a evaziunii

Cumpăraţi-mi usturoiul, vă rog! Nu am vândut nimic azi!


România este presată să îl retragă pe Mihai Tănăsescu de la BEI după ce numele lui a apărut în dosarul Microsoft el fiind acuzat că a primit 90.000 de dolari.

Mihai Tănăsescu, deşi i s-a solicitat să plece de bunăvoie odată ce numele lui a fost făcut public în acest dosar, el a preferat variant autosuspendării din funcţia de vicepreşedinte al BEI până la clarificarea acuzaţiilor aduce. Totuşi, acest caz a fost adus în discuţie şi la nivel diplomatic astfel încât liderilor politici ai României, premierul şi preşedintele, li s-a cerut să ia o decizie.

Mihai Tănăsescu a venit la BEI în 2012, pe un mandat de patru ani, după ce a venit rândul României să primească poziţia de vicepreşedinte. El a făcut trei, iar prin schimbarea lui mai rămâne un an de mandat pentru un reprezentant al României.

Poziţia de vicepreşedinte al BEI este remunerată cu aproximativ 35.000 de euro pe lună.

BEI este una dintre cele mai importante bănci europene (acţionarii fiind ţările) şi unul dintre cei mai mari finanţatori ai României.