Preşedintele BCE a anunţat că este pregătit să arunce noi bani în economia Europei dacă este nevoie

Autor: Anca Dumitrescu 03.09.2015

Declaraţia referitoare la măsurile de stimulare a provocat deprecierea imediată a euro, care este în declin cu 0,9%, la 1,1117 dolari pe unitate, transmite MarketWatch.

BCE a redus estimarea referitoare la inflaţia din acest an la numai 0,1%, de la nivelul de 0,3% prognozat în iunie. Pentru 2016, banca se aşteaptă la accelerarea inflaţiei la 1,1%, care este totuşi sub estimarea anterioară, de 1,5%. În 2017, reprezentanţii BCE anticipează o inflaţie de 1,7%, apropiată de aşteptarea iniţială de 1,8%.

Banca prognozează pentru acest an o creştere economică de 1,4%, care se va accelera la 1,8% în 2016.

Draghi a mai spus că BCE este pregătită să aplice integral programul de achiziţii de obligaţiuni în valoare totală de peste 1.000 de miliarde de euro, până la termenul de 16 septembrie 2016, sau dincolo de această dată, dacă va fi necesar. El a mai arătat că programul decurge bine, iar banca va majora ponderea investiţiei băncii într-o singură emisiune de obligaţiuni de la 25% la 33%.

Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut joi neschimbată dobânda de refinanţare la nivelul de 0,05%, în conformitate cu aşteptările analiştilor, iar dobânda la depozite la -0,2%.

În urma declaraţiilor lui Draghi, indicele pan-european Stoxx 600 este în creştere cu 2,2%, iar DAX 30 al bursei din Frankfurt cu 2,5%.

Pe piaţa americană de capital, contractele futures pentru Dow Jones sunt în urcare cu 0,5%, Standard&Poor’s 500 cu 0,4%, iar Nasdaq Composite cu 0,26%.