Arhiepiscopia Argeşului a cumpărat microhidrocentrala Călugăriţa de la Hidroelectrica

Autor: Carol Dan 08.09.2015

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România, a organizat în luna iulie mai multe licitaţii prin care intenţiona să scoată peste 20 mil. euro.

Hidroelectrica a reuşit să vândă doar două unităţi din cele 34 de microhideocentrale scoate pe piaţă. Una dintre microhidrocentrale, denumită Călugăriţa şi amplasată pe râul Valea lui Stan din judeţul Argeş, a fost cumpărată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, potrivit datelor Hidroelectrica transmise la solicitarea Ziarului Financiar.

Cealaltă unitate de producere e energiei, Vlădeşti, din bazinul râului Olăneşti, judeţul Vâlcea, a fost adjudecată de firma Roski Air Service SRL. Preţurile de pronire ale acestor două microhidrocentrale au fost 1,7 mil. lei, respectiv 2,2 mil. lei.

Microhidrocentralele sunt capacităţi de producţie din surse regenerabile care au o putere instalată de până la 10 MW şi sunt beneficiare ale schemei de sprijin prin certificate verzi. Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România, mai deţine 128 de microhidrocentrale cu o putere instalată de până la 4 MW fiecare.