Eşec al tuturor guvernelor care va fi decontat de 20 de milioane de români. România, cu doar patru luni înainte de a pierde definitiv fonduri UE de cel puţin 7 miliarde de euro

Autor: Iulian Anghel 16.09.2015

Cu patru luni înainte de închiderea exerciţiului financiar 2007 – 2013, România este abia la jumătatea drumului – a luat de la Bruxelles doar 9,9 miliarde de euro fonduri structurale, dintr-un total pus la dispoziţie de UE de 19 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o rată de absorbţie de 52%.

De asemenea, a trimis la Bruxelles, până la finele lui august, cereri de rambursare de 10,7 miliarde de euro, ceea ce arată că are facturi doar pentru aceste sume şi este puţin probabil ca, în patru luni, să mai poată cheltui mare lucru pentru a pretinde să i se ramburseze sume substanţiale.

În luna august, României i-au fost rambursate 146 de milioane de euro, adică 0,7% din întreaga sumă pusă la dispoziţie de UE în exerciţiul financiar 2007 – 2013. Şi a transmis spre decontare facturi de doar 137 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că, de fapt, proiectele sunt blocate.

De la începutul anului şi până la finalul lui iulie, bugetul statului a cheltuit cu programe în care sunt implicaţi banii UE 7,5 mld. lei, în creştere cu 33% faţă de anul trecut (plus 1,8 miliarde de lei). De asemenea, bugetul consolidat a primit, în primele şapte luni din an, de la Bruxelles rambursări de 5,2 miliarde de lei, în creştere cu 1,8 miliarde de lei (un plus de 52%), ceea ce arată că, dacă bugetul cheltuieşte, şi primeşte mai mulţi bani.

Însă anii în care cheltuielile de investiţii au fost oaia neagră a bugetului se răzbună acum. La final de exerciţiu financiar nu mai există forţa pentru a schimba major lucrurile. Efortul pe care bugetul ar fi trebuit să-l facă anul acesta cheltuind în proiecte cu fonduri europene şi aşteptând apoi rambursările nu a fost pe măsura nevoilor şi, oricum, s-ar fi putut dovedi tardiv pentru că proiectele în care sunt implicaţi şi banii statului, şi banii UE sunt proiecte majore de investiţii. Acum statul, prin instituţiile pe care le coordonează, este în pericol să piardă miliarde de euro: 1,8 miliarde de euro de la proiectele de infrastructură şi autostrăzi sau 2,2 miliarde de euro de la proiectele de mediu, bani cu care putea să realizeze infrastructura de apă-canal pentru 22 de judeţe.

În acest răstimp, proiectul construcţiei autostrăzii Comarnic - Braşov în parteneriat public-privat a eşuat pentru că statul nu a găsit finanţare de 1,4 miliarde de euro pentru ea. UE nu ar fi finanţat această autostradă, dar era gata să finanţeze autostrada Sibiu - Piteşti, care este pe traseul magistralelor europene. Dar, până să se decidă că se face această autostradă, exerciţiul financiar 2007 – 2013 aproape s-a încheiat. Altfel spus, guvernul pierde bani pe POS-T cât pentru o autostradă Sibiu – Piteşti.

Guvernul Ponta s-a lăudat cu un excedent bugetar record, în primele şapte luni, de 1% din PIB. Guvernul în funcţie a criticat puternic lipsa de iniţiativă a guvernelor precedente în absorbţia fondurilor UE. Dar, când a venit vorba să cheltuiască în proiecte cu fonduri UE şi să aştepte apoi rambursările, s-a oprit. Guvernul a redus, de la venirea la putere, investiţiile din buget de la 4,2% în 2011 la 3,3% din PIB în 2012, 2,9% din PIB în 2013 şi 2,5% anul trecut.

În primele şapte luni din an, investiţiile statului din buget sunt la un nivel nemaiîntâlnit de scăzut în cel puţin ultimii 10 ani. În aceeaşi vreme, pensiile şi salariile au crescut. Aşa stând lucrurile, dacă în 2011 la o creştere economică de 0,7%, 1% venea din consum şi 1,3% din investiţii (formarea brută de capital fix), în 2014, la creşterea economică de 2,8% consumul a contribuit cu 3,6%, iar investiţiile cu minus 0,8%.

Reducerea cheltuielilor se reflectă acum în nivelul de absorbţie.

Nici vorbă să se mai ajungă în decembrie la absorbţia a 80% din fonduri, cum a promis guvernul. Iar acest lucru se va vedea în starea drumurilor, a infrastructurii de apă, în micile afaceri. Pentru o ţară ca România, 7-8 mld. euro în investiţii, bani pe cale să se piardă, ar fi însemnat enorm. Situaţia prezentă va reflecta în viitor în potenţialul de creştere economică, mult diminuat prin neefectuarea investiţiilor.