Retailerul german Hornbach îşi extinde reţeaua cu un nou magazin în Sibiu, ajungând la 6 centre în România

Autor: Emil Popescu 16.09.2015

În noul magazin vor fi disponibile aproximativ 30.000 de produse, provinite de la furnizori internaţionali şi producători locali, inclusiv sub marca proprie Hornbach.

Compania a anunţat miercuri începerea amenajării magazinului.

Unitatea va funcţiona în spaţiul fostului magazin Obi, cumpărat de Hornbach anul trecut.

Retailerul deţine în România cinci magazine (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov şi Timişoara), iar la nivel internaţional are 150 de unităţi în nouă ţări europene.

Compania are la nivel naţional 650 de angajaţi.