Şomajul record scoate Finlanda în stradă: jumătate din ţară iese astăzi la protest

Autor: Maria Tufan 18.09.2015

Recesiunea începută acum mai bine de trei ani a împins Finlanda spre cea mai mare grevă din ultimul deceniu, 2,2 milioane de oameni, adică aproape jumătate din populaţia ţării, urmând să protesteze astăzi împotriva deciziilor guvernului de a desfiinţa două sărbători publice şi de a reduce valoarea remuneraţiilor de peste program şi din timpul duminicilor, scrie Financial Times. „Ştiu că asta este ultima şansă de a aduce Finlanda pe drumul cel bun. În acest moment, ne aflăm într-o situaţie excepţională şi extrem de serioasă”, a declarat prim-ministrul ţării, Juha Sipila.

După ce a înregistrat cea mai slabă creştere economică din zona euro în ultimul semestru, economiştii finlandezi spun că statul nordic se apropie cu certitudine de cel de-al patrulea an consecutiv de recesiune. La starea actuală au contribuit atât decăderea industriei hârtiei, cât şi picajul grupului tehnologic Nokia. Pasi Sorjonen, economist al companiei de servicii financiare Nordea, estimează ca lucrurile vor deveni şi mai rele, în special pentru că nivelul şomajului se aşteaptă să crească la 10,3% până în 2017, faţă de 8,3% înregistrat anul trecut, iar ponderea datoriei în PIB ar putea ajunge la 70%, peste ţinta europeană de 60%. Cel mai mare protest al muncitorilor din Finlanda a avut loc în 1992, când aproximativ 300.000 de oameni au ieşit în stradă.