23 de pachete de acţiuni, executate silit pe bursă

Autor: Roxana Pricop 18.09.2015

Un număr de 23 de pachete de acţiuni de pe RASDAQ şi AeRO au fost scoase ieri la vânzare pe bursă prin metoda vânzării speciale la ordin, făcând obiectul unor executări silite. Vânzarea specială la ordin este o operaţiune care se execută atunci când vânzătorul vrea să vândă dintr-un foc un pachet mai mare de 5% din acţiunile unei companii.

Aceste acţiuni au fost folosite drept garanţii în cadrul unor contracte încheiate de respectivele companii, iar acum executorul judecătoresc, respectiv biroul Nemeş Dan, încearcă recuperarea creanţelor. Printre pachetele de acţiuni executate silit se numără un pachet de 14,5% din capitalul Severmind Drobeta-Turnu Severin, 14,35% din acţiunile Unirea SA Cluj-Napoca sau 0,1% din Turism Covasna.

Vânzările la ordin permit şi preluarea rapidă a unui pachet semnificativ de acţiuni, în condiţiile în care, de obicei, acţiunile scoase la vânzare sunt ilichide, astfel că un investitor interesat ar trebui să aştepte mult timp pentru a acumula o poziţie semnificativă. Iniţiatorii ofertei pot cere vânzarea a „totul sau nimic“, ceea ce este imposibil pe piaţa obişnuită. Unele dintre aceste acţiuni, precum cele ale Zahăr Călăraşi sau Severmind, nu au mai fost tranzacţionate de la începutul anilor 2000.