Gardul Ungariei este salvarea băncilor de către state în 2008: fiecare pentru sine

Ungaria a suprataxat multinaţionalele, a desfiinţat fondurile de pensii private obligatorii, a dispus conversia creditelor în franci elveţieni în forinţi, iar acum îşi protejează teritoriul în faţa refugiaţilor cu garduri pe care le va construi inclusiv spre România.

Este posibil ca aceste politici să fie considerate derapaje. Dar faptele există şi sunt semnate de o ţară aflată la vest de România, intrată înaintea noastră în NATO şi Uniunea  Europeană. Pur şi simplu aşa a considerat puterea actuală de la Budapesta că este bine pentru ţară.

La începutul anilor ’90, Ungaria era dată exemplu României pentru modul cum a trecut la economia de piaţă şi cum a desfăşurat aşa-numitele reforme „structurale“.

Astăzi, politica ungară „miroase urât“. Nu mai e bună. Este posibil. Nu se ştie ce va fi în viitor.

Deocamdată însă, Ungaria are 4 milioane de salariaţi la 10 milioane de locuitori, România are 5 milioane de salariaţi la 20 milioane de locuitori. Ungaria are un grad de urbanizare de 70%, România de 55%.

În top 500 companii din Europa Centrală şi de Est publicat recent de Deloitte, Ungaria are 66 de companii, iar România doar 46, deşi PIB-ul României este de 150 miliarde de euro, iar al Ungariei de 105 miliarde de euro.

Salariul mediu net în Ungaria este de 700 de euro, în România este de 400 de euro net pe lună. Ungaria exportă bunuri şi servicii de 83 miliarde de euro pe an, România doar 55 miliarde de euro.

Ungaria are 1.400 kilometri de autostradă, România  doar 600 kilometri.

Bursa din Ungaria are o lichiditate medie de 40 milioane de euro pe zi şi o capitalizare de 40 miliarde  de euro, România are 11 milioane de euro pe zi tranzacţii şi o capitalizare de 28 miliarde de euro.

Exemplul Ungariei arată, pentru cine vrea să vadă, că poţi fi în Uniunea Europeană şi în acelaşi timp să desfăşori acţiuni pentru protecţia intereselor naţionale.

Interese naţionale? O expresie deja urâtă în România, nu numai desuetă. Gardienii de serviciu ai corectitudinii politice nu au îndoieli, ei ştiu. Acum, ajung să se sufoce în faţa evidenţei că de fapt fiecare stat al UE gândeşte politici pentru cetăţenii proprii şi că regulile sunt pentru cei care stau la uşi şi nu îndrăznesc să se gândească la propriii cetăţeni atunci când adoptă orice politică.

Când stai la uşa Schengen ani de zile şi gardienii locali exultă că Olanda îţi pune beţe în roate, iar de o lună se demonstrează că Schengenul este aruncat în aer, că sute de mii de imigranţi trec graniţele fără să clipească, ce înseamnă? Nu înseamnă pur şi simplu că Schengen nu a fost decât un joc prin care să ţi se amintească faptul că eşti o ţară de categoria a doua a UE? 

Cui foloseşte să vii la nesfârşit să arunci anatema asupra propriei tale ţări şi să te auto- învinovăţeşti când este vizibil că fiecare ţară europeană caută să îşi protejeze resursele şi teritoriul cum ştie mai bine atunci când vine vreo criză?

Sunt fapte, nu predici de care România a avut parte ani de zile.

Nu poţi să ai dreptate împotriva propriului tău popor.  A spune că oamenii nu înţeleg şi că trebuie să li se arate de undeva de sus calea este primul pas spre ceea ce era înainte de ’89, când magazinele erau goale dar de sus ţi se spunea tot timpul că producţia este în creştere.

Gardul de care se înconjoară Ungaria aminteşte de criza din 2008-2009, când fiecare ţară din Uniunea Europeană şi-a salvat cu banii statului propriile bănci: Marea Britanie a naţionalizat Royal Bank of Scotland, Olanda a dat 20 mld. euro pentru ING, Austria a pus bani pe masă pentru Raiffeisen şi Erste.

Pentru că în situaţii de criză se vede cel mai bine dacă o o înţelegere este durabilă şi dacă principiile pe care este aşezată sunt realiste. Hârtiile, înţelegerile, documentele suportă orice. Abia când vine vorba de bani şi de resurse vine ora adevărului.