Strategia de creştere a dezvoltatorului local de software Zitec: Peste doi ani, jumătate din venituri vor veni din proiecte pentru companii mari

Autor: Ioana Nita 18.09.2015

Compania ţinteşte venituri de peste 5 milioane de euro anul acesta, în prezent furnizând soluţii software şi servicii IT pentru firme precum Groupama sau City Grill.

Dezvoltatorul local de aplicaţii online Zitec are în plan ca în decurs de 1-2 ani circa jumătate din cifra de afaceri să fie generată de proiecte realizate pentru firme de talie medie şi mare, în condiţiile în care strategia actuală a companiei este de a face trecerea de la un portofoliu bazat pe clienţi din zona firmelor mici şi mijlocii la un portofoliu format din jucători „medium enterprise“ şi „enterprise“.

„Vrem să avem un portofoliu echilibrat – jumătate din cifra de afaceri să vină de la companii mari, însă acesta este un proces mai îndelungat, de peste un an, pentru că vrem să avem un portofoliu sănătos în care un client mare să nu deţină peste 10% din total“, a spus Alexandru Lăpuşan, CEO-ul şi fondatorul Zitec.