Petru Chiriac, Il Passo: Piaţa a fost inundată de magazine cu pantofi ieftini
Petru Chiriac (43 de ani), antreprenorul care a fondat retailerul de încălţăminte Il Passo acum mai bine de 15 ani, spune că piaţa de profil a fost în ultimii ani inundată de magazine cu produse ieftine în contextul în care românii sunt tot mai atenţi la reduceri şi oferte.
„În sezonul care tocmai s-a încheiat a fost din nou vizibilă apetenţa consumatorului român pentru reduceri şi devansarea perioadei de reduceri inclusiv a începutului de sezon“, spune Petru Chiriac. Antreprenorul a mai spus anterior că în criză românii au devenit foarte atenţi la preţ, fiind la vânătoare de reduceri şi oferte.
Piaţa de încălţăminte din România este evaluată de compania de cercetare de piaţă PMR la 1,8 mld. lei (410 mil. euro), cea mai mare parte a banilor mergând către „chinezării“, respectiv produse ieftine, realizate din pânză sau cauciuc şi aduse de cele mai multe ori din China sau pieţe din Asia. Salariul mic şi puterea de cumpărare pe măsură îi determină pe mulţi românii să se încalţe cu produse ieftine.
„Un lucru îmbucurător pentru noi este nivelul de retenţie a clienţilor în magazinele noastre şi atragerea clienţilor noi. Acest lucru ne demonstrează că există interes pentru produse de pe un alt segment şi în tendinţe, în ciuda numărului ridicat de magazine cu produse ieftine care au apărut atât în mediul offline, cât şi în cel online.“ Il Passo activează pe segmentul mediu şi premium, businessul nefiind unul de volum. Sub brandul Il Passo sunt deschise în România 18 magazine cu afaceri de circa 40 mil. lei anul trecut.