Prognoza României este numai pe creştere, iar economia îşi va „umfla muşchii“

Autor: Iulian Anghel 21.09.2015

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit, la sfârşitul săptămânii trecute, datele macroeconomice anticipând creşteri importante pe linie, de la PIB până la salarii şi consum, ceea ce oferă o imagine dacă nu spectaculoasă, cel puţin liniştitoare în privinţa viitorului pe termen mediu.



Comisia Naţională de Prognoză, care, în toamna lui 2008, anticipa pentru 2009 o creştere a PIB de 6% (economia a căzut cu 7% în 2009), a modificat în uşoară creştere PIB-ul pe acest an, de la creşterea de 3,3% anticipată în primăvară la una de 3,4%.

Economia a crescut cu 3,7% în semestrul I. Sunt însă modificări importante în anii ce vin, pentru prognoza de PIB: Comisia a modificat proiecţia de creştere pentru anul viitor de la 3,4% la 4,1%, pentru 2017 de la 3,7% la 4,2%, iar pentru 2018 de la 4,0% la 4,5%.

În 2019, PIB-ul ar urma să crească cu 4,7% faţă de anul anterior, potrivit prognozelor instituţiei. În aceeaşi vreme, PIB-ul potenţial ar urma să crească de la 3% în acest an la 4,3% în 2019. PIB-ul potenţial, socotit de BNR în 2015 la 4%, este unul dintre motivele pentru care Banca Naţională a ameninţat cu inversarea trendului de scădere a dobânzii-cheie, acum la 1,75%. Banca Naţională se teme că o creştere economică peste acest nivel, ca urmare a impulsionării consumului (graţie reducerii taxelor), va supraîncălzi economia alimentând inflaţia şi majorând nepermis deficitul comercial şi deficitul de cont curent.

Aproape toate datele CNP publicate săptămâna trecută indică creşteri, de la investiţii până la numărul de salariaţi sau populaţia ocupată.

Astfel, dacă în acest an avem 4,6 milioane de salariaţi, vom avea în 2019, potrivit CNP, 5,2 milioane de salariaţi. Iar populaţia ocupată va creşte de la 8,5 milioane de persoane acum la 8,7 milioane de persoane în 2019.

Însă datele altor instituţii arată că populaţia României este în scădere.

Salariul mediu brut în acest an va fi, potrivit sursei citate, de 2.496 de lei, cu un avans de 7,2% an/an, în loc de 6,5% în prognoza anterioară, în timp ce câştigul salarial real ar urma să crească cu 7,6%, în loc de 6,2%.

Salariul mediu brut va ajunge anul viitor la 2.665 lei, de la estimarea din primăvară de 2.576 lei, astfel că avansul va fi de 6,8%, în loc de 6,2%.

Salariul mediu net se va plasa în acest an la 1.817 lei, în creştere de la 1.767 lei în varianta precedentă, cu 7,1% mai mare decât anul trecut, proiecţie în urcare de la 6,4% în prognoza de primăvară.

Datele Comisiei Naţionale de Prognoză liniştesc în privinţa inflaţiei.

Inflaţia ar urma să fie negativă doar anul acesta şi va creşte în următorii ani doar lin - în toţi anii până în 2019 la sub valori de 3%.

Cursul de schimb rămâne, în opinia specialiştilor CNP, aproape imobil – nu sare până în 2019 de 4,45 lei pentru un euro şi nu coboară sub 4,0 lei/euro.

Investiţiile (formarea brută de capital fix) sunt estimate să crească în 2015 cu 7,6% an/an. În prognoza de primăvară a CNP ele creşteau cu 5%.

Consumul ar urma să continue să contribuie serios la PIB, dar nu la nivelul de care se teme BNR care anticipează o supraâncălzire a economiei în urma reducerilor de taxe şi a creşterilor salariale anunţate. Consumul final ar urma să crească în medie cu 4,2% – 4,3% anual, în următorii cinci ani. Consumul gospodăriilor va duce greul, avansând în acest an cu 4,5% (3,2% în prognoza anterioară a CNP), iar pentru 2016 prognoza vizează un avans de 4,4%, de la estimarea anterioară de 3,4%.

În privinţa comerţului internaţional, CNP prognozează că deficitul comercial se va adânci – este unul dintre puţinele lucuri negative consemnate de institutul de prognoză. Soldul balanţei comerciale ar urma să ajungă la un deficit de 6,9 miliarde euro în 2015, în loc de 6,6 miliarde euro în prognoza anterioară. În 2016, deficitul se va accentua la aproape 8 miliarde de euro (7,5 mld. euro în prognoza anterioară).