Cum poţi investi în cel mai vechi fond mutual din lume cu un câştig de 11% pe an timp de nouă decenii
Autor:
Roxana Pricop
21.09.2015
Pioneer, al treilea cel mai vechi fond mutual din lume a adus un randament mediu anual de 11,8% în dolari din 1928 până în prezent graţie investiţiilor pe care le-a făcut în acţiunile marilor companii americane.
În România, investitorii au acces indirect la fondul american, prin intermediul unui subfond european al acestuia, US Pioneer Fund, înregistrat în Luxemburg şi administrat de americanul John Carey, folosind metodele dezvoltate din 1928. Din considerente privind legislaţia şi reglementările, fondurile americane de investiţii nu pot fi distribuite direct pe piaţa românească. O unitate de fond la US Pioneer Fund costă 7,3 euro (32 de lei), fondul fiind distribuit prin unităţile bancare UniCredit din România. Grupul financiar UniCredit controlează compania Pioneer Investments.