Electrica a programat investiţii de 715 milioane euro până în 2018

Autor: Emil Popescu 22.09.2015

Electrica a programat investiţii de 121 de milioane de euro pentru acest an şi de peste 715 milioane euro până în 2018, la finalul actualei perioade de reglementare, a anunţat marţi compania de distribuţie şi furnizare a energiei electrice. 

"Pe de o parte este nevoie de investiţii importante în segmentul de distribuţie, iar pe de altă parte avem deja în derulare proiecte de modernizare pentru îmbunătăţirea eficienţei şi pentru creşterea calităţii serviciilor", a declarat într-un comunicat directorul general al companiei, Ioan Roşca.

Electrica a anunţat totodată finalizarea lucrărilor de modernizare a staţiei 110/20 kV Lieşti, una dintre cele 27 de staţii de 110 kV din cadrul sucursalei SDEE Galaţi, un nod important pentru Sistemul Energetic Naţional. Investiţia a totalizat peste două milioane de euro, din care aproape jumătate a provenit dintr-o finanţare europeană nerambursabilă, şi a fost lansată în august 2013.