Adrian Vasilescu, BNR: Unde se duc banii?!...

Autor: Adrian Vasilescu 23.09.2015

Un lucru e cert: clasa de mijloc, de care societatea românească are nevoie ca de aer, e încă în proces de formare. Mai avem de aşteptat până când această categorie socială va fi, pentru economia noastră, un motor performant care s-o împingă înainte.

Dar câţi oameni adună laolaltă clasa de mijloc în România de astăzi? Sunt întrebări pe care le-am auzit de multe ori în anii din urmă. Niciodată însă n-a dat cineva un răspuns la aceste întrebări. Şi nu ştim încă – dincolo de o vagă bănuială – câţi dintre compatrioţii noştri au plecat să-şi caute bunăstarea râvnită prin alte zări? Şi nu ştim, dincolo de „Top 100“ sau „Top 500“, câţi bogaţi trăiesc în România.

Dar săracii? Dincolo de ce vedem cu ochiul liber, acum, la început de secol XXI – cocioabe, oameni care o duc greu, familii care n-au nici o şansă, oricât de mică, să-şi îmbunătăţească viaţa de zi cu zi cu mai mult decât un ajutor social ori un salariu minim – nu sunt date certe din care să aflăm ce cuprindere are această parte a populaţiei care trăieşte în zona sărăciei.

Important ar fi, desigur, să vedem cum – la interferenţa zonelor luminoase cu cele întunecate – creşte şansa bunăstării. Şi cum tot mai mulţi săraci sunt absorbiţi în clasa de mijloc, sporind posibilităţile ca nenumărate familii să-şi finanţeze în bună parte cheltuielile din veniturile curente, în timp ce pentru restul de cheltuieli curente şi pentru nevoi viitoare să poată apela la economii ori la bănci. Dar unde e pragul sărăciei? Prin anii ’60, la începutul lor, un economist american, pe care îl consulta preşedintele Kennedy, Paul A. Samuelson, gândea că dacă o familie, din venitul total, reuşeşte să cheltuiască pentru o hrană consistentă mai puţin de o treime, îndeplineşte condiţia evadării din sărăcie. Pentru că oricât de mare ar fi pofta de consum a familiei, dincolo de cerinţele coşului alimentar, trei sferturi din venit îi vor ajunge ca să-şi achite celelalte facturi. Voi încerca un calcul plecând de la unele valori medii, prezentate de INS, privind bugetele întocmite la nivelul gospodăriilor populaţiei. O familie din România are, în medie, venituri lunare de 2.577. Din această sumă cheltuieşte 87,8 la sută. Deci 2.263 de lei. Diferenţa o economiseşte. Numai că din suma cheltuită 91,5 de procente (2.070 de lei) se duc pe consum şi pe taxe. Astfel că, din totalul cheltuielilor, investiţiile (banii pentru case, terenuri, echipamente, acţiuni) se situează sub 1 la sută. De fapt, la 0,3 la sută. Iar pentru hrană cheltuieşte 27,8 la sută. Vedem aşadar că, la nivelul totalului populaţiei, ne apropiem de linia de alarmă de 33,3 la sută.

Aşadar, de aici în jos începea sărăcia. Dar dacă familia trebuie să-şi procure şi o locuinţă? Desigur, lucrurile încep să se complice. Şi dacă din cele trei sferturi rămase din venit după ce a rezolvat cu factura alimentară familia trebuie să-şi plătească şi rata la bancă pentru casă? Dar să vedem ce înseamnă astăzi împărţirea poverii cheltuielilor. Atunci, în anii ’60, când Samuelson îşi lansa judecata despre graniţa dintre sărăcie şi clasa de mijloc, lumea nu fusese încă răvăşită de marile crize energetice. Barilul de petrol costa câţiva dolari. Aşa că socoteala făcută de economistul american putea să aibă acoperire în realitatea acelui timp. O familie care îşi asigura hrana doar cu o treime din venit, în condiţii cantitative şi calitative optime, avea toate motivele să spere în general – şi nu doar în privinţa coşului alimentar – la evadarea din sărăcie. Astăzi însă lucrurile nu mai sunt atât de simple. Lumina şi căldura se scumpesc fără încetare. Mai degrabă am putea să socotim că unei familii îi este greu să aspire la o bunăstare decentă dacă nu-şi acoperă din 70 la sută din venituri toate cheltuielile pentru consum şi întreţinerea locuinţei.

Nici tendinţele de creştere-plus n-au adus schimbări importante în curba cheltuielilor. Fiindcă, normal, în 2011, la începutul creşterii au fost ambalate puternic doar două motoare: exporturile şi consumul. Al treilea motor, investiţiile, e turat cu încetinitorul. Aşa că plusul de valoare adăugată n-avea şi nu are cum să aducă imediat mai multă bunăstare.