Dezvoltatorul Maurer Imobiliare caută parteneri pentru a se extinde la nivel naţional

Autor: Andreea Neferu 30.09.2015
Dezvoltatorul Maurer Imobi­liare, fondat de omul de afaceri Simon Maurer, a mandatat casa de investiţii Capital Partners pentru identificarea unui partener strategic care să sprijine compania în intenţia de a se extinde la nivel naţional după ce a construit mai multe ansambluri rezidenţiale în oraşe din centrul ţării precum Braşov, Sibiu sau Cluj-Napoca.  „În momentul de faţă, piaţa ne cere să facem acest pas. Este o decizie pe care am analizat-o îndelung şi care, cu siguranţă, va duce compania la următorul nivel“, spune Maurer.
 
Decizia vine în contextul în care Maurer Imobiliare a vândut anul acesta peste 700 de apartamente, estimând că va ajunge la un număr de 1.000 de locuinţe vândute până la sfârşitul anului 2015. Numărul de apartamente vândute anul acesta este în creştere cu 18% faţă de 2014, în timp ce 2016 va aduce un plus de 20% faţă de 2015, potrivit estimărilor.
 
„Luând în calcul toate semnele din piaţă, sunt ferm convins că acest segment (rezidenţial – n. red.) va creşte într-un ritm accelerat în următorii ani şi cred că este momentul optim pentru o astfel de acţiune (extindere la nivel naţional şi căutarea unui partener strategic – n. red.)“, afirmă Sabin Piso, managing partner al Capital Partners. El nu a precizat însă care sunt oraşele vizate de Maurer Imobiliare pentru extindere.
 
Potrivit datelor oferite de companie, 98% din apartamentele puse pe piaţă de Maurer Imobiliare până acum au fost cumpărate în stadiu de proiect şi cu un an înainte de livrarea lor.
 
 
Cine este Maurer Imobiliare
 
Maurer Imobiliare şi-a început activitatea în construcţii imobiliare în anul 2006, iar primul proiect a fost realizat în Cluj şi cuprinde 29 de apartamente. Ulterior, compania a finalizat un proiect rezidenţial numit Avantgarden 1 în Braşov, care cuprinde 365 de apartamente. În 2009, Maurer Imobiliare a demarat proiectul Avantgarden 3 din Braşov, care la momentul finalizării integrale, în 2020, va avea 3.500 de apartamente, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Maurer Imobiliare are în derulare în prezent şi o investiţie pentru construcţia a 1.800 de apartamente şi în Sibiu.