„Tinerii ingineri sunt din ce în ce mai slab pregătiţi. Şi cu limba engleză au probleme“

Autor: Adelina Mihai 01.10.2015

„La un şomaj de 8% în zona Olteniei te aştepţi să găseşti personal calificat, însă nu e chiar aşa. Electricieni, automatişti sau mecanici se găsesc foarte greu.“

Angajatorii din industria metalurgică găsesc din ce în ce mai greu tineri ingineri bine pregătiţi în domeniul pe care l-au studiat în facultate, pentru că interesul pentru acest domeniu a cam dispărut, a explicat Nicu Durău, human resources & general affairs director în cadrul producă­torului de aluminiu Alro Slatina şi Alrum Tulcea.

„Avem ceva probleme la recrutarea inginerilor. Se mai găsesc absolvenţi, nu atât de mulţi pe cât ne-am dori ca să îi putem tria (la fel cum fac angajatorii din industria auto - n.red.). S-a pierdut mult din interesul pentru industria metalurgică, sunt puţin absolvenţi din păcate şi majoritatea sunt slab pregătiţi. Dincolo de asta, ei nu ştiu engleză sau ştiu foarte puţină, ceea ce nu le permite să se dezvolte în condiţiile în care în companiile de astăzi aceste cunoştinţe sunt de bază. Ei vin deja cu un handicap pe care trebuie să îl depăşească rapid“, a spus Nicu Durău, care coordonează politicile de resurse umane pentru 2.500 de salariaţi la Slatina şi pentru 700 de oameni la Tulcea.