Încă un loc de poveste din România va deveni rezervaţie a biosferei. Este al doilea după Delta Dunării

Autor: Laura Mitran 04.10.2015

Parcul Natural Porţile de Fier a obţinut aprobarea UNESCO pentru a deveni a doua rezervaţie a biosferei din România, după Delta Dunării, în acest sens mai fiind nevoie de promovarea unei hotărâri de guvern, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Mediului Anne Jugănaru.

Secretarul de stat responsabil de Biodiversitate a precizat că iniţiativa declarării Parcului Natural Porţile de Fier rezervaţie a biosferei a aparţinut profesorului Ioan Jelev, preşedinte al Comitetului Naţional Român MAB (Man and the Biosphere Programme) - UNESCO.

Documentaţia necesară a fost elaborată timp de doi ani, şi trimisă, pe 30 septembrie, la UNESCO, care a aprobat declararea parcului rezervaţie a biosferei.

Citiţi articolul integral şi vedeţi galeria foto şi video-ul pe www.descopera.ro