Se pregăteşte valul doi de oraşe din România care vor creşte din IT

Ziarul Financiar 04.10.2015

Supraaglomerarea softiştilor din hub-urile importante din România determină companiile să-şi deschidă sedii şi în oraşe mai mici, însă cu potenţial de dezvoltare, cum ar fi Braşov, Piteşti, Craiova, Sibiu şi Târgu-Mureş, care furnizează anual peste 1.500 de candidaţi, se arată într-un raport realizat de Brainspotting, companie de consultanţă în recrutare şi selecţie specializată în IT&C.

Braşovul furnizează anual 500 de specialişti în IT ieşiţi de pe băncile facultăţilor de profil, iar disponibilitatea studenţilor care cunosc limba germană este un magnet important pentru firme. Companiile de outsourcing aleg de regulă Braşovul ca o a doua locaţie, după ce au deschis sediile centrale la Bucureşti sau la Cluj, conform sursei citate.

De asemenea, Sibiu este un oraş cu potenţial de creştere pe sectorul IT&C, unde anual peste 500 de absolvenţi vorbitori de limba germană atrag angajatorii care caută această aptitudine.

Chiar şi oraşul Piteşti, aflat la 117 km de Bucureşti, începe să se dezvolte, chiar dacă mulţi softişti din localitate s-au mutat la Bucureşti pentru că au avut oportunităţi de dezvoltare mult mai generoase. Odată ce piaţa se va dezvolta ei s-ar putea întoarce, odată ce tot mai multe companii sunt interesate de talentele furnizate de Piteşti, estimează reprezentanţii Brainspotting.

În Craiova, cei aproximativ 450 de absolvenţi provin de la Universitatea din Craiova, însă alţi candidaţi din alte hub-uri importante nu sunt atraşi de acest oraş. Târgu-Mureş furnizează 110 de softişti anual, care au tendinţa să se mute în Cluj, fiind un hub în plină ascensiune.

România produce anual peste 100.000 de specialişti în IT, dintre care 90% sunt vorbitori de limba engleză. Educaţia tehnologică este promovată în ţara noastră de cinci universităţi de profil, 59 de facultăţi cu domenii specifice şi 174 de licee private de profil.

Printre cele mai importante oraşe care furnizează talente în IT se află Bucureştiul, unde este concentrată jumătate din forţa de muncă din România. În comparaţie cu alte oraşe, Bucureştiul are o gamă largă de candidaţi experimentaţi, dar oferă şi cele mai mare pachete salariale. Astfel, un dezvoltator de software poate câştiga între 750 şi 3.000 de euro pe lună, în funcţie de aptitudini şi experienţă.

Aproximativ 2.000 de softişti ies de pe băncile facultăţilor în ficare an, în căutare de job-uri atractive. Chiar şi companiile care nu oferă servicii IT, cum ar fi OMV Petrom, BCR sunt în căutare de echipe de programatori.

De asemenea, Clujul a cunoscut un boom al dezvoltării domeniului IT&C, ceea ce l-a propulsat al doilea oraş după Bucureşti la furnizarea de resurse umane de calitate în tehnologie. Anual, peste 1.700 de absolvenţi ies de pe băncile facultăţilor şi sunt în căutare de job-uri, iar printre cei mai căutaţi angajatori regăsim Google, HP, Bosch, Microsoft şi Endava. Salariile softiştilor clujeni se apropie de Bucureşti.

Până acum patru ani,Timişoara a fost al doilea hub IT ca mărime din România, înainte de creşterea accelerată a Clujului, furnizează anual peste 1.000 de specialişti în IT.

Timişoara poate candida cu Iaşiul în privinţa aptitudinilor angajaţilor. Google, Microsoft, IBM, Facebook, Oracle se află printre cei mai doriţi angajatori de timişoreni.

Peste 50 de jucători importanţi din IT&C, printre care Google, Microsoft, Facebook, Google, Oracle au operaţiuni în cele mai mari oraşe din România şi au în plan să se extindă în următorii doi ani prin angajarea de noi talente în tehnologie, se mai arată în raport.