Compania care controlează mall-ul AFI Cotroceni a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală: Au subevaluat complexul pentru a nu plăti impozit mare pe clădire

Autor: Andreea Neferu 07.10.2015

Compania Cotroceni Park, care deţine centrul comercial AFI Cotroceni, precum şi trei angajaţi ai acesteia, au fost trimişi în judecată pentru evaziune fiscală, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii susţin că firma a declarat o valoare mai mică pentru clădirea în care funcţionează complexul comercial al israelienilor de la AFI, în scopul de a se sustrage de la plata impozitului pe clădire.

Prejudiciul creat bugetului local al sectorului 6 din Bucureşti, unde este situat centrul comercial, se ridică la aproape 20,7 milioane de lei. Parchetul susţine că în cursul urmăririi penale, Cotroceni Park a achitat aproape în totalitate prejudiciul, plătind circa 20,4 milioane de lei.

În acest dosar au fost trimişi în judecată Daniel-Cristian Pohaci, contabil-şef al companiei, Laura Croitoru (director financiar, conform LinkedIn), respectiv Gabriela-Maria Alexe, o altă angajată a Cotroceni Park.

Mall-ul AFI din Cotroceni este unul dintre cele mai mari şi mai performante centre comerciale din România, având în medie 52.000 de vizitatori pe zi.