George R.R. Martin simultan în toată lumea/ de Ziarul de duminică

George R.R. Martin – Cavalerul celor Şapte Regate, editura Nemira

Pe 6 octombrie a avut loc lansarea internaţională a unui volum de povestiri scrise de George R.R. Martin – Cavalerul celor Şapte Regate – ca prequel pentru seria fantasy Cântec de gheaţă şi foc. Ediţia românească tradusă la editura Nemira apare în librării simultan cu ediţia în limba engleză, aşa încât cititorii români se vor bucura de carte odată cu cititorii din SUA.

Acţiunea din cele trei nuvele care alcătuiesc Cavalerul celor Şapte Regate, adunate pentru prima oară într-un singur volum, are loc cu un secol înainte de evenimentele din Urzeala tronurilor, în epoca în care dinastia Targaryenilor controlează Tronul de Fier. Încă mai trăiesc oameni care au văzut dragonii zburând deasupra oraşelor distruse. Iar Westerosul e plin de urzeli regale, rivalităţi, dar şi de eroi.

Înainte de Tyrion Lannister şi Podrick Payne, au fost Dunk şi Egg. Ser Duncan cel Înalt, un cavaler novice, dar curajos, îşi întrece rivalii cel puţin prin statură, dacă nu prin experienţă. Alături de el se află varianta lui în miniatură, Egg, al cărui nume adevărat (ascuns de toţi cei pe care-i întâlnesc) este Aegon Targaryen. Deşi eroi mai neverosimili nu se găsesc în tot Westerosul, cei doi au în faţa lor aventuri extraordinare, în mijlocul intrigilor regale, al răufăcătorilor şi al celor înnebuniţi după putere.

George R.R. Martin s-a născut în 1948 la New Jersey şi a absolvit jurnalismul cu summa cum laude la Northwestern University, Illinois. În anii ’70 George R.R. Martin a scris o serie de nuvele, printre care şi Regii nisipurilor (1979), pentru care i-au fost decernate Premiile Hugo şi Nebula, apoi a continuat cu romane SF, fantasy ş horror. În anii ’80 a fost producător şi scenarist în televiziune, editor al seriei Twilight Zone la CBS Television şi producător al filmului Beauty and the Beast. Nuvela Zburătorii Nopţii, care dă şi titlul volumului publicat în anul 1985, a fost ecranizată. În 1996 Martin a început să scrie seria fantasy Cântec de gheaţă şi foc (din care la editura Nemira au apărut Urzeala tronurilor, Festinul Ciorilor, Iureşul săbiilor, Înclestarea regilor şi Dansul dragonilor).

Iată un scurt fragment din volumul amintit:

Dunk a păşit uşurel înainte, nesigur de ce anume se aştepta de la el. L-a privit pe Plummer, dar nu a găsit ajutor acolo. Ispravnicul cu faţa ciupită, ce fusese atât de categoric cu o zi înainte, stătea acum mut, scotocind cu privirea dalele de piatră ale podelei.

– Lorzii mei, a zis el, l-am rugat pe Ser Manfred să garanteze pentru mine, ca să pot intra în arenă, dar m-a refuzat. Zice că nu mă cunoaşte. Dar Ser Arlan i-a servit înălţimii sale, vă jur.

 Am sabia şi scutul său, eu…

– O sabie şi un scut nu te fac cavaler, a spus Lordul Ashford, un bărbat mare, chel, cu o faţă rotundă şi roşie. Plummer mi-a vorbit despre tine. Chiar dacă acceptăm că armele îi aparţin lui Ser Arlan de Pennytree, s-ar putea la fel de bine ca tu să-l fi găsit mort şi să-i fi furat bunurile. Doar dacă nu cumva ai o altă dovadă mai bună a ceea ce afirmi, vreo scrisoare sau…

– Mi-l amintesc pe Ser Arlan de Pennytree, a zis încetişor bărbatul din jilţ. Din câte ştiu, nu a câştigat niciun turnir, dar nici nu s-a făcut de ruşine. Acum şaisprezece ani, la Debarcaderul Regelui, i-a pus la pământ, în busculadă, pe Lordul Stokeworth şi pe Bastardul de Harrenhall. Şi cu mulţi ani înainte de asta, la Lannisport, l-a aruncat de pe cal chiar pe Leul Cenuşiu. Leul nu era chiar aşa de cărunt pe atunci, fiţi siguri de asta.

– Mi-a povestit acea întâmplare de multe ori, a zis Dunk.

         Omul cel înalt l-a măsurat cu privirea.

– Atunci sunt sigur că îţi aminteşti adevăratul nume al Leului Cenuşiu.

Pentru o clipă, mintea lui Dunk s-a golit cu desăvârşire. De o mie de ori mi-a zis bătrânul istoria, de o mie de ori, leul, leul, numele lui, numele lui… Era pe punctul de a atinge disperarea, când şi-a adus brusc aminte.

– Ser Damon Lannister! a strigat. Leul Cenuşiu! El este lord de Casterly Rock acum.

– Aşa e, a confirmat mulţumit omul cel înalt. Şi intră în arenă dimineaţă.

Bărbatul a foşnit în mână mănunchiul de pergamente.

– Cum e posibil să îţi aminteşti un cavaler rătăcitor insignifiant, care s-a întâmplat să-l arunce de pe cal pe Damon Lannister acum şaisprezece ani? a întrebat prinţul cu barba argintie, încruntându-se.

– E un obicei al meu, să învăţ tot ce se poate despre inamici.

– De ce te-ai înjosi să concurezi cu un cavaler rătăcitor?

– S-a întâmplat în urmă cu nouă ani, la Capătul Furtunii. Lordul Baratheon a organizat o serbare în cinstea naşterii nepotului său. Sorţii au decis să mi-l dea pe Ser Arlan ca oponent la prima întrecere. Am rupt patru lănci înainte să-l arunc de pe cal.

– Şapte, l-a corectat Dunk, iar asta s-a întâmplat în lupta cu prinţul de Piatra Dragonului!

Nici nu a terminat de pronunţat cuvintele că şi-a dorit imediat să nu le fi rostit nicicând. Dunk Nătărăul, prost de dă în gropi, îl auzea pe bătrân dojenindu-l.

– Aşa a fost.

Prinţul cu nasul spart de prea multe ori a zâmbit blând.

– Poveştile se nasc odată cu spunerea lor, din câte ştiu. Să nu-l dispreţuieşti pe bătrânul tău stăpân, dar mi-e teamă că n-au fost decât patru lănci.