Cuvântul pe care îl veţi urî cel mai mult în următorul deceniu

Autor: Cristian Hostiuc 11.10.2015

În ultimii 7 ani cuvântul pe care l-am urât cel mai mult a fost criză.  Acum că această criză care a lovit în întreaga lume îşi pierde din putere, economia românească se va confrunta cu un nou cuvânt - consolidare, o operaţiune prin care se ascunde următoarea etapă de după criză, continuarea restructurării companiilor, dar într-o formă mai fină: stoparea de noi angajări, reduceri de personal prin unirea unor operaţiuni sau a unor departamente, înlocuirea elegantă a angajaţilor cu vechime şi cu salarii mari cu cei din poziţiile de middle pentru a se reduce costul salarial total al firmei, externalizarea unor servicii cu tot ce implică acest lucru, mutarea în alte sedii cu o chirie mai redusă etc.

Multă lume realizează acum că veniturile nu vor creşte conform proiecţiilor din buget, având în vedere că cererea stagnează sau a devenit mai pretenţioasă, nu mai există inflaţie şi nici depreciere de curs, iar singura modalitate de a obţine marjă de profit este de a reduce costurile.

În criză am auzit acest cuvânt, consolidare, la discuţiile dintre autorităţile române şi FMI. Toată lumea vorbea despre consolidarea bugetului, care nu însemna altceva decât reducerea aparatului administrativ prin pensionare şi stoparea înlocuirilor, blocarea majorărilor de cheltuieli, reducerea agenţiilor guvernamentale, încadrarea în celebrul deficit bugetar etc.

De câţiva ani cuvântul consolidare s-a transferat în sectorul companiilor, nu că el nu ar fi fost. Dar de acum acesta va fi mult mai prezent în viaţa firmelor şi a angajaţilor.

Când vrei să creşti nu te uţi la costuri, plăteşti oricât, iar profitul nu contează. Când vrei să te consolidezi, te uiţi atent la costuri, iar profitul chiar contează. Economia românească nu este atât de puternică şi nu există afaceri suficiente încât să acomodeze atât de multe companii, bănci, case de avocatură sau consultanţi. De fapt, nu există business pentru toţi.

Criza a scos la iveală slăbiciunile din sistemul bancar: prea multe bănci pentru cât business se poate face, prea multe sucursale pentru câţi oameni vor şi pot să ia un credit, prea mulţi bancheri care fac operaţiuni manuale şi nu numai, prea puţini clienţi în condiţiile în care jumătate din ţară este în zona rurală. BNR şi bancherii vorbesc despre operaţiunea de consolidare a sistemului bancar, care se traduce de fapt în necesitatea tăierilor de costuri pentru că veniturile nu vor creşte. Tăierea înseamnă reducerea numărului de sucursale, al oamenilor, introducerea noilor tehnologii, reducerea chiriilor prin toate formele, unirea operaţiunilor dintr-un oraş într-un singur sediu, tăierea numărului de departamente. Pentru a mări veniturile şi a obţine business, băncile trebuie să se cumpere între ele: aşa cum face Banca Transilvania cu Volksbank. După preluare, banca din Cluj trebuie să extragă din Volksbank businessul acesteia, dar la un cost mai redus. Din două sucursale pe aceeaşi stradă sau din acelaşi oraş va rămâne una, cu un business mai mare, dar care va opera la un cost mult mai redus, pentru că o bună parte din angajaţii Volksbank au plecat sau vor pleca. Asta se cheamă consolidare, în termeni de marketing.

În 10 ani România trebuie să ajungă la 10 bănci, din 40 câte sunt acum, cu un număr de personal şi de sucursale mult mai redus. Nici nu se pune problema intrării unor alţi investitori pe piaţă decât prin preluări şi achiziţii ulterioare.

În industria petrolieră locală consolidarea se petrece prin preluări: MOL a cumpărat anul trecut benzinăriile Agip, iar în spatele uşilor se mai discută de alte preluări. Businessul devine mai mare pentru un jucător, dar la costuri mai mici.

Pe piaţa de retail, în perioada de boom a fost un adevărat desant de mari jucători internaţionali. Criza a revizuit planurile tuturor, iar cei mai slabi, care nu au reuşit să se extindă şi să atragă clienţi suficienţi ca să facă masă,  încearcă să se vândă. Auchan a cumpărat magazinele Real, Carrefour discută cu Billa, magazinele  Cora încearcă să-şi găsească un drum, iar Profi de abia aşteaptă să găsească un cumpărător. Asta înseamnă că pe tot lanţul puterea marilor jucători se va întări în faţa furnizorilor, iar presiunea pe preţ va fi mult mai puternică. Din păcate, firmele româneşti care vând în marile reţele vor gâfâi din ce în ce mai mult. Pentru a face faţă volumelor în creştere cerute de retaileri, dar la preţuri mai mici, antreprenorii locali va trebui să investească în afacerea lor şi nu ştiu câţi vor mai avea curaj să se îndatoreze din nou. România are prea mulţi jucători în retail.

Pe piaţa telecom sunt prea mulţi jucători (Orange, Telekom, Vodafone, UPC, Akta, plus încă mulţi cablişti mici), iar RCS calcă tot în picioare. Din acest motiv preţurile scad, ceea ce nu convine niciunuia. În ciuda orelor petrecute în negocieri, nicio tranzacţie nu a avut loc, care să implice reducerea operatorilor şi consolidarea pieţei. Fuziunea Romtelecom-Cosmote a fost făcută în familia Deutsche Telekom. Nimeni nu poate creşte organic decât prin achiziţia de clienţi de la competitori. Piaţa creşte lent şi marjele se reduc de la lună la lună. Până la urmă cineva va face primul pas, de achiziţie sau de ieşire, ceea ce va însemna reduceri de costuri pe tot lanţul: furnizori, magazine, oameni etc.

Acestea sunt doar câteva pieţe mari în care acest proces de consolidare se întâmplă, de fapt este următoarea etapă de tăiere de costuri, nu aşa abrupt ca în criză şi dintr-o dată, ci mult mai fin şi mai lent, dar mai periculos.

Acum 16 ani, sub presiunea FMI guvernul a închis Bancorex- cea mai mare bancă de la acea vreme, folosind în acordul cu FMI cuvântul „Sunset” şi nu faliment, cum era operaţiunea efectivă. Dacă ar fi folosit public şi în acte cuvântul faliment, ar fi fost dezastru, aşa „apus de soare” era chiar o sintagmă frumoasă. Dar Bancorex a fost închisă, partea bună a fost preluată de BCR, iar partea rea  a fost trimisă la neperformante.

Dacă în criză am urât cuvântul criză, de acum vorm urî cuvântul consolidare, iar această operaţiune de tăiere de costuri se va întâmpla la nivelul tuturor sectoarelor în următorii 10 ani. România nu creşte suficient pentru ca toată lumea să poată să aibă business, să obţină marje, să facă investiţii, angajări şi să reziste în piaţă.