Străinii au reînceput să aducă bani în băncile locale: plus 100 mil. euro în august
Băncile locale aveau la finele lunii august depozite pe termen mediu şi lung constituite de clienţii străini, în cea mai mare parte forme de sprijin de la băncile-mamă, de aproximativ 5,3 mld. euro (echivalentul a 24 mld. lei), în creştere cu 100 mil. euro faţă de nivelul atins în luna precedentă.
Evoluţia din august pune, practic, capăt unui trend de scădere început în luna mai a acestui an.
Însă, chiar dacă cele mai recente date publicate de BNR referitoare la depozitele pe termen mediu şi lung ale străinilor vin cu prima evoluţie lunară pozitivă din primăvara acestui an, comparativ cu august 2014 soldul depozitelor constituite de străini este totuşi mai mic cu aproximativ un miliard de euro.
„Depozitele pe termen lung ale nerezidenţilor au scăzut într-un an pe fondul reducerii ratelor de dobândă. În august se notează o creştere de 2% faţă de luna precedentă a acestui indicator, evoluţie determinată de intensificarea turbulenţelor pe pieţele emergente (o parte din investitorii externi şi-au orientat capitalul spre depozite pe piaţa internă, dată fiind şi percepţia redusă de risc privind expunerea investiţională pe România)“, se arată într-un raport al Băncii Transilvania semnat de Andrei Rădulescu, senior economist al băncii.