OTP şi-a pus sigla pe sediul central al Millennium Bank

Autor: Anelis Baciu 23.10.2015

OTP, subsidiara locală a celui mai mare grup financiar maghiar, şi-a pus propria siglă pe turnul City Gate din piaţa Presei Libere, clădire care adăpostea sediul central al Millennium, banca portugheză care a fost achiziţionată de OPT la jumătatea anului trecut.

Fuziunea dintre Millennium şi OTP ar trebui să fie finalizată până la finalul lunii octombrie a acestui an, iar în urma acestei tranzacţii ungurii ar urma să ajungă la o cotă de piaţă de 2%.

OTP a plătit 39 milioane de euro pentru preluarea activelor locale în valoare de 2,8 miliarde de lei ale Millennium Bank şi şi-a asumat totodată rambursarea către BCP, banca mamă a Millennium România, a unei linii de finanţare de aproximativ 150 de milioane de euro.

Ungurii sunt în continuare interesaţi de achiziţii pe plan local şi se uită şi la băncile elene.

OTP a raportat în primul semestru un profit net de 16 milioane de lei (3,6 mil. euro), în scădere cu o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul consolidării operaţiunilor Millennium, care a avut pierderi de aproape 7 milioane de lei în primele şase luni.