Am dat lovitura: ne-am împrumutat cu 750 mil. euro pe 20 de ani. Şi la ce ne foloseşte dacă finanţare pentru Comarnic-Braşov tot nu avem?

Autor: Sorin Pâslaru 23.10.2015

România s-a împrumutat în această săptămână, în premieră pe 20 de ani în euro, cu 750 mil. euro, la o dobândă de 3,41% pe an, iar faptul că pieţele internaţionale au fost convinse că titlurie sunt sigure şi că investitorii îşi pot asuma o creanţă asupra statului român pe o perioadă atât de lungă este de bun augur.

Odată cu emisiunea de titluri pe 20 de ani, au mai fost vândute bonduri pe 10 ani în valoare de 1,25 mld. euro, la o dobândă de 2,86% pe an. În total, România a ridicat de pe pieţele internaţionale financiare 2 mld. euro, adică 10% din programul de finanţare externă pe tot anul 2015.

Emisiunea anterioară pe termen lung a fost în octombrie 2014, când România a împrumutat 1,5 mld. euro pe 10 ani la o dobândă de  2,97% pe an.

Astfel de emisiuni se pregătesc din timp şi reprezintă „lovituri“ în CV-ul oricărui şef de trezorerie sau director financiar. România nu are companii atât de mari încât să facă emisiuni de bonduri de sute de milioane sau miliarde de euro, astfel încât responsabilii pentru asemenea operaţiuni sunt preţuiţi în mediul financiar.

Fiecare ministru de finanţe, când este întrebat despre performanţele din mandatul său, aminteşte o astfel de operaţiune de împrumut.

Problema este însă că avem un dezechilibru. Devenim experţi la cum să ne împrumutăm fără ca aceşti bani să se îndrepre spre proiecte precise, care să aducă valoare adăugată în economie. Dacă miniştrii s-ar lăuda că au finanţat proiectul X, podul, autostrada sau centrala atomo-electrică, da, ar avea sens să fie menţionată performanţa ca atare.

Banii merg însă la oala comună a deficitului bugetar, iar mâine tot nu vom avea finanţare pentru Comarnic-Braşov sau pentru cablul submarin România-Turcia.

În ultimii 25 de ani, competenţele din conducerea economiei româneşti s-au mutat încet-încet spre zona financiară, iar astăzi, cei mai la modă economişti sunt cei care vorbesc despre politică monetară, macroeconomie sau fiscalitate, iar cei mai buni experţi în finanţe sunt aranjorii unor împrumuturi de miliarde de euro.

Luăm banii, dar când ajungem la capitolul „Ce facem cu ei?“, realizările de menţionat în CV-uri lipsesc.

Ce am făcut dacă nu am găsit un montaj de finanţare pe 10 sau 20 de ani pentru Comarnic-Braşov, în schimb am reuşit să ne împrumutăm în premieră pe 20 de ani cu 750 mil. euro? De ce BERD şi BEI nu au vrut să finanţeze statul român pentru un proiect cu valoarea adăugată în economie precum Comarnic-Braşov, dar marile bănci acceptă să finanţeze deficitul bugetar care este de fapt deficitul bugetului  public de pensii, în 2014 de 4,5 miliarde de euro?

Este foarte greu să convingi investitorii să se angajeze pe un termen atât de lung, iar pe măsură ce creşti în credibilitate ca şi creditor, pieţele îţi sunt tot mai deschise.

De aceea Marea Britanie se poate împrumuta şi pe 100 de ani. Totuşi, pentru Comarnic-Braşov şi centura de sud a Bucureştiului la profil de autostradă, finanţările lipsesc.

Noi avem nevoie ca specialiştii în finanţe să fie parte din proiecte cu o finalitate precisă.

Am ajuns să îndeplinim toate condiţiile de la Maastricht, ne putem împrumuta pe pieţe pe 20 de ani, însă suntem a doua cea mai săracă ţară din UE, cu un PIB/capita de 7.000 euro, faţă de 35.000 euro, media din zona euro.

România are un deficit enorm de investiţii în infrastructură şi avem nevoie de bani pe termen lung pentru a ieşi din această situaţie cronică de subdezvoltare.

La 25 de ani de la Revoluţie, ruralul reprezintă încă 48%, reţelele de gaze, apă şi canal sunt la 20% din necesar, drumurile la fel.

Însă specialiştii care ar trebui să îşi pună realizările în CV-urile lor mari proiecte de infrastructură au plecat din ţară sau lipsesc. Ce să faci cu experţi în finanţare, cu oameni pricepuţi să vorbească pe limba lui Goldman Sachs sau JP Morgan dacă nu ai specialişti în şosele capabili să ducă până la capăt un proiect precum cel al autostrăzii Transilvania?

Aura care înconjoară BNR şi într-o mai mică măsură Ministerul Finanţelor, instituţii creditate ca având cei mai buni specialişti în economie, este fără folos dacă, de partea cealaltă, în Ministerul Economiei sau al Transporturilor competenţele şi deci obiectivele atinse sunt modeste.

Este o povară grea pe care România o duce în spate: debalansarea dintre finanţişti şi actori ai economiei reale, înalţii funcţionari care ar trebui să ducă la capăt proiectele de infrastructură sau să coordoneze atragerea de investitori într-un sector sau altul al economiei prin politici publice. Doar cu stabilitatea macroeconomică nu trecem strada spre dezvoltare.

Ce să faci cu experţi în finanţare, cu oameni pricepuţi să vorbească pe limba lui Goldman Sachs sau JP Morgan, dacă nu ai specialişti în şosele capabili să ducă până la capăt un proiect precum cel al autostrăzii Transilvania?